Menu
in

Discurs excepţional al unui copil român în Parlamentul Marii Britanii : «A fost cea mai importantă zi din viața mea»

Discurs excepţional al unui copil român, în Parlamentul Marii Britanii. Victor a ridicat audienţa în picioare, după ce le-a cerut parlamentarilor să aloce mai multe fonduri pentru tratarea copiilor cu probleme de sănătate mintală.

Victor Ciunca, fiul unor români emigraţi în Ţara Galilor, a reprezentat tinerii din Marea Britanie şi Ţara Galilor în Camera Comunelor, unde a ţinut un discurt entuziasmant. Băiatul a cerut parlamentarilor de la Londra să aloce fonduri suficiente pentru încgrijirea copiilor cu probleme de sănătate mintală.

La finalul discursului său, Victor a mulţumit pentru atenţie în limba română şi în limba galeză. Imediat, toţi cei prezenţi în Camera Comunelor s-au ridicat în picioare în urlale, aplaudându-l frenetic pe Victor.

„O extraordinară deschidere a sesiunii din această după-amiază”, a remarcat liderul Camerei Comunelor, John Bercow, el însuși dintr-o familie cu origini românești.

Mama băiatului, Diana Ciunca, a postat pe Facebook discursul fiului ei şi a scris la final: „Victor Ciunca, sunt mândră de tine!”

Mama lui a povestit pentru „Adevărul” cum a ajuns Victor Ciunca în Parlamentul britanic.

Victor are 14 ani şi s-a mutat în Marea Britanie doar de trei ani. Şcoala primară a făcut-o în România şi când a plecat cunoştea engleză la nivelul B1, cunoștințe medii, dar după trei ani de vorbit intensiv, a ajuns să se exprime ca un orator. „Vorbeşte, gândeşte, citeşte, scrie în română”, a ţinut să precizeze mama lui Victor. Băiatul face parte Parlamentul Tinerilor. „El este MYP pentru Cardiff – membru ales în UK Youth Parliament, şi a fost Debate Lead pentru Wales”, explică mama sa.

Victor Ciunca a fost ales ca lider de discurs care să reprezinte şi susţină problemele din Ţara Galilor. Discursul românului a fost aplaudat în urale, în picioare, de către cei prezenţi. „Uimitor, Victor!”, a declarat entuziasmat preşedintele Camerei Comunelor.

9 Noiembrie 2018 a fost, probabil, cea mai importantă zi din viaţa mea. Am învăţat multe şi asta datorită vouă, tuturor celor care aţi crezut în mine. Vă mulţumesc pentru sprijnul acordat!”, a scris adolescentul pe contul său de Twitter.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version