O tânără româncă de etnie romă, Anina Ciuciu, care a emigrat cu familia în Franţa în 1999, şi care locuia într-o tabără de romi, a reuşit să ajungă studentăla prestigioasa Universitate Sorbona din Paris, graţie unei perseverenţe remarcabile, relatează postul de radio RTL, citat de Mediafax.
În 1999, Anina Ciuciu a ajuns în Franţa la vârsta de nouă ani, la Bourg-en-Bresse, cu părinţii şi surorile sale.
Familia a trăit în condiţii insalubre într-o cazarmă dezafectată, într-o camionetă, în cort pe stradă, fără să aibă mâncare în fiecare zi.
Mica familie de romi a fost ajutată şi a trăit multă vreme clandestin, fără să obţină permis de rezidenţă.
Hollande a expulzat 240 de romi români, fiecare a primit câte 300 de euro
Anina a învăţat franceza în câteva luni, a obţinut bacalaureatul ştiinţific (bac S, una dintre cele trei serii de bacalaureat general) şi licenţa în drept, iar în septembrie va merge la prestigioasa Universitate Sorbona.
Ea speră că povestea sa va conferi o altă imagine romilor în Franţa, care sunt din nou supuşi acum unor vaste operaţiuni de evacuare.