Marius Dobrescu
Am rămas puțini și neputincioși. Corupția împământenită în ultimii 25 de ani ne-a lăsat pe drumuri, fără șosele, fără medici, fără spitale, fără profesori, fără olimpici, fără românii patrioți care și-au căutat de treabă pe alte meleaguri.
Astăzi, președintele Klaus Iohannis a cerut din nou ajutorul celor care l-au pus la cârma țării. ”Diaspora românească, vector de dezvoltare” un nume pompos și o seamă de intelectuali, oameni de afaceri, politicieni și o mână de reprezentanți ai românilor din străinătate și-au dat întâlnire la Palatul Cotroceni.
Proiectul de țară al tehnocraților lui Cioloș de a aduce în țară ”căpșunarii” să investească în economie pare a fi un Front al Salvării Naționale.
Am răspuns invitației de a participa la această întâlnire. Gândul m-a purtat însă la povețele lui Creangă. Mai exact, la Fata Moșului și Fata Babei.
Nu știu dacă voi cei plecați de mult de acasă vă mai aduceți aminte, dar eu când mă gândesc la povestirile lui Creangă îi văd pe mulți dintre politicienii noștri, care au întruchipat-o ani la rând pe Fata Babei, ”slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă” dar niciunul pe fata Moșului, frumoasă, harnică, ascultătoare şi iubitoare de neam și țară.
”- Da’ cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mânuţele tătucuţei şi a ămucuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?” Așa a răspuns în batjocură Fata Babei când cuptorul nelipit a rugat-o să-l îngrijească. Și aceeași bătaie de joc au dovedit-o politicienii când a venit vorba să vândă la fier vechi industria României, în loc s-o cârpească și să aibă grijă de economie.
Și de agricultură, irigații, baraje și de regularizarea apelor s-a ales praful așa cum omizile au atacat părul din poveste, iar fântâna a rămas mâloasă, în grija Fetei Babei. Așa am ajuns să otrăvim copiii, să nu știm ce bacterie ucigașă ne atacă!
O dată la patru sau la cinci ani, am sperat fiecare dintre noi că va veni….Fata Moșului, cea care ne va scăpa de omizi, va curăța răul, corupția și boala.
Ne-am pus speranțele în Ion Iliescu, la începutul anilor 90 și am crezut că ne va deschide orizonturile spre Vest. O deschidere care s-a transformat rapid într-o deziluzie, odată cu promovarea democrației cu ajutorul bâtelor ortacilor, veniți ”din vale” pentru a corecta ideologia studenților de la arhitectură.
A urmat apoi schimbarea. ”Cheia” a fost în 1996 cu profesorul Emil Constantinescu și promisiunea celor 15.000 de specialiști.
Am fost creduli și în 2004. Am vrut să trăim bine. Am spus DA pentru venituri decente, educație aleasă, afaceri prospere, sănătate curată și o agricultură profitabilă. De toate acestea însă, s-a îngrijit tot Fata Bebei!
Acum avem România lucrului bine făcut, sau altfel spus: fapte, nu vorbe! Dar românii încă o așteaptă pe Fata Moșului care să le îngrijească rănile unei democrații prost înțelese.
Multă vreme m-am întrebat cine ar putea fi Fata Moșului. La întâlnirea de la Cotroceni am avut senzația că o zăresc. Să o fi văzut oare și Iohannis?
