in

Medicii stomatologi din România sunt bucuroși: „Vin românii din diaspora să-și repare dinții”

Știri Diaspora – Diaspora la dentist în România – După doi ani de pandemie, în care medicii stomatologi au avut foarte puțini pacienți, vara aceasta lucrurile par să se schimbe. Românii din diaspora revin în țară pentru vacanțe, dar și pentru a-și rezolva anumite probleme stomatologice, relatează Agenția de presă Rador.

În Bistrița-Năsăud, dentiștii au decis să îşi amâne plecarea în concedii tocmai pentru a nu pierde clienți.

Cei peste 150 de medici stomatologi din Bistrița-Năsăud se așteaptă ca vara aceasta să aibă un număr mai mare de pacienți, comparativ cu ultimii doi ani. În timpul pandemiei, prea puțini dintre românii care muncesc în străinătate au venit acasă și nu au mai trecut pe la cabinetele lor, așa cum o făceau înainte.

„A fost o penurie de pacienţi doi ani de zile, cu pandemia. Acum s-ar puteam să revină ceva dintre pacienţi”, a spus doctorul Marius Pop, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din judeţ, pentru Rador.

În perioada următoare, mulți români plecați în străinătate și întorși în țară pentru vacanță, au anunțat că vor veni să își facă implanturi sau lucrări ceramice mai ieftine la noi decât în țările unde lucrează.

Ca să vină în ajutorul acestor pacienți, medicii stomatologi au decis să își amâne plecarea în concediu pentru luna septembrie.

Mădălina Topor, dentist la Milano: ”Am reușit să înțeleg ce probleme au conaționalii noștri”

De ce italienii merg la dentist în România: „În Italia mi-au cerut 42.000 euro, la Bucureşti am plătit 19.500”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Zi specială la Niardo (Brescia), trei români primesc cetățenia italiană

copil gradinita

Șoc la o grădiniță din Roma: un necunoscut a tatuat pe fesa unei fetițe de 5 ani cuvântul ”Xiu”, care în chineză înseamnă ”rușine”