Menu
in

Deputat din Parlamentul României: «În Italia sunt 3 milioane de români, jumătate muncesc la negru. Cum îi protejează MAE?»

Costel Lupașcu, deputat de Botoșani, membru în comisia pentru românii de pretutindeni, îi cere ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, să spună ce măsuri a luat pentru „eliminarea și prevenirea abuzurilor aplicate românilor din străinătate.”

Într-o interpelare recentă, Lupașcu explică:

«În Italia erau, la sfârșitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISTAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistrați cu forme legale. Creșterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare față de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei.

Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia făra contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezinta un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin.

Constant apar în presă articole care fac referire la abuzurile pe care le îndură sute de români pe plantațiile din sudul Italiei. Numai în ultimele luni au fost sechestrate, violate și ucise zeci de românce.

Și în Spania au fost găsiți români tratați ca sclavi, plătiți cu sume foarte mici pentru munca la câmp și cazați în corturi, fără apă curentă și fără minime condiții de igienă.

Datele statistice arată o situație halucinantă: peste 4,5 milioane de români muncesc în țările europene, multi nefiind înregistrați, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzați de angajatorii care îi forțează să lucreze în condiții mizere, de violatori, de funcționari, dar și de legislația discriminatorie.

Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Care sunt strategiile prin care Ministerul de Externe intenționează să soluționeze problema abuzurilor pentru românii din străinătate?
  2. Care sunt metodele prin care se oferă în prezent asistență românilor abuzați din străinătate?», sunt întrebările pentru ministrul de Externe.», întreabă deputatul PSD de Botoșani.

S.C.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version