in

Dan Barna l-a „executat” pe liderul USR Diaspora: Emanuel Stoica a fost suspendat 12 luni

Emanuel Stoica, președinte USR Diaspora, a fost suspendat 12 luni, în urma unei decizii luate în Biroul Național al formațiunii.

Se pare că realegerea lui Stoica în fruntea filialei îl încurcă foarte tare pe Dan Barna, președintele USR, așa că acesta a reușit să obțină suspendarea lui, cu ajutorul forului pe care îl controlează, scrie b1.ro.

Mișcarea a fost anticipată de către deputatul USR Tudor Benga, unul dintre criticii din partid ai lui Dan Barna.

„Așa cum și mâine, sau in una două săptămâni cel târziu, va fi executat și Emanuel Stoica, președintele filialei Diaspora, tot fiindcă nu face parte din tabăra potrivită. Așa cum au mai tot fost și vor mai tot fi executați oameni care au contribuit masiv la creșterea și dezvoltarea organizației de pe la începuturi”, a scris Benga, pe Facebook, înainte de ședința Biroului Național.

Acesta a dat de înțeles că Barna și-a făcut un obicei din a-i înlătura pe cei care nu îi sunt fideli lui, chiar dacă aceștia sunt niște oameni competenți și și-au ajutat comunitățile din care provin.

Deputatul susține că, de altfel, fix același lucru s-a întâmplat cu Ana Ciceală, care a aflat că nu mai poate candida la Primăria Sectorului 3, deși și-a făcut campanie pentru asta și are o foarte mare notorietate, grație activității sale din ultimii ani.

„Ana Ciceala nu a fost sacrificată pe altarul unei înțelegeri care nu s-ar fi realizat altfel. Ana Ciceala a fost executată scurt și brutal de leadershipul propriului ei partid fiindcă nu făcea parte din tabăra potrivită”, a mai scris Tudor Benga, pe Facebook.

Potrivit paginii usrplus.ro, Emanuel Stoica a fost olimpic internațional la matematică, este doctor în matematică la MIT și un om foarte implicat în activitățile sociale și civice.

USR Diaspora este a treia cea mai mare filială a Uniunii Salvați România. În iunie, Stoica a fost reales la conducerea organizației.

„Considerăm că mesajul acestora la ultimele scrutine electorale a fost unul de încredere în competențele, valorile și viziunea USR PLUS, lucru care ne responsabilizează și ne motivează, totodată, să demonstrăm că suntem cu adevărat o alternativă la vechea clasă politică.

În perioada următoare vom începe în acest sens procesul prin care, sub un singur steag, să propunem românilor din diaspora și din țară o garnitură de parlamentari capabili să dea o direcție modernă României”, declara acesta după reconfirmare, potrivit diaspora.usr.ro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, protest împotriva DNA, pentru abuzul la care e supus Eugen Șerbănescu, fostul consul general la Bologna

Sicilia, cuprins de remușcări, ucigașul unei românce s-a predat după 5 ani de la crimă, cadavrul femeii găsit într-un sac