Cei mai mulţi lucrează în construcţii, gastronomie sau hotelărie, în transporturi sau curăţătorii, explică – într-un intreviu acordat DW – Dominique John, responsabil de proiectul “Faire Mobilität”, în cadrul Asociaţiei Sindicatelor Germane (DGB). DGB a înfiinţat centre de consultanţă în marile oraşe, pentru a-i sprijini pe cei care sunt înşelaţi de firmele germane.
Un studiu recent publicat atestă că muncitorii est-europeni lucrează în condiţii identice cu colegii lor germani. Dar Dominique John este de părere că: “unele firme apelează în mod sistematic la angajaţii străini pentru a reduce salariile şi a înrăutăţii condiţiile de lucru”, potrivit DW.
Puţin peste un euro pe oră
Este şi cazul celor 13 români, care au lucrat mai bine de două luni pe un mare şantier din Frankfurt pe Main. Firma le-a promis un loc de muncă sigur şi un salariu de bază de 1.200 de euro. “Când au ajuns aici, angajatorul le-a confiscat documentele şi paşapoartele, iniţial, pentru două zile, “ explică John, “apoi au fost obligaţi să semneze nişte hârtii. În realitate, ei lucrează acum pe cont-propriu pentru un sub-contractant.”
Aşa încât nu au nici un fel de asigurare de sănătate sau accidente de muncă. în plus, şeful nu le-a plătit decât câţiva euro, care le ajung doar pentru a reveni a doua zi pe şantier. “în medie au primit puţin peste un euro pe oră.” DGB şi sindicatul IG Bau fac presiuni acum asupra firmei germane pentru a le plăti salarii decente. Spre comparaţie, un german încasează pe oră în jurul a opt euro.
Nu doar românii sunt exploataţi de către germani. Într-o situaţie similară se află şi şase polonezi, la Köln, ei fiind acum reprezentanţi de Horst Küsters. Ei au lucrat la o firmă de schele: şase până la şapte zile pe săptămână, 10 până la 12 ore pe zi. În locul salariilor promise, au primit doar 50 până la 70 de euro pe lună, pentru a nu muri de foame.
“Li s-a spus mereu că data viitoare vor primi mai mult, “ povesteşte Küsters într-o discuţie cu Deutsche Welle. “În noiembrie şi decembrie, vremea rea nu a fost favorabilă firmei de schele. Atunci nu au mai primit nici aceşti bani pentru mâncare. Oamenii erau înfometaţi. Am apelat la organizaţii caritabile, precum Kölner Tafel pentru a le procura alimente.”