in

Cum dovedeşti că eşti rezident în Italia? Actele luate în calcul de MAE pentru înregistrarea la vot

Vrei să votezi prin corespondenţă? Trebuie să dovedeşti că eşti rezident în străinătate. Dovedirea acestei calităţi nu mai este lăsată la libera apreciere a funcţionarilor consulari. MAE a pregătit un ordin, supus consultării publice începând de luni, 8 februarie, care prevede toate actele prin care un român aflat în străinătate poate dovedi că este rezident în acea ţară.

Astfel, pentru a dovedi că eşti rezident în Italia şi ai dreptul să votezi prin corespondenţă, trebuie să deţii unul dintre următoarele acte: cartea de identitate italiană, pașaportul italian, cartea de identitate italiană pentru cetățenii străini, atestatul de ședere/de înscriere în registrul populației, certificatul de rezidență emis de primăria italiană locală, certificatul de stare civilă privind componența familiei, certificatul cumulativ de stare civilă și reședință sau prin permisul de ședere.

Românii din Spania pot atesta reședința în străinătate pe baza cărții de identitate spaniole, a pașaportului spaniol, a certificatului de cetățean comunitar, a certificatului de rezident comunitar, a cărții de reședință. Reședința în străinătate în cazul unui român aflat în Spania se mai poate demonstra printr-un document care atestă înscrierea în registrul municipal sau cu dovada depunerii actelor în vederea obținerii certificatului, dar și prin certificatul de reședință.

În ceea ce privește Franța, reședința în acest stat se poate demonstra printr-unul din următoarele documente: carte de identitate franceză, pașaport francez, titlu de sejur francez (modelul electronic și carte de rezident), recipisă temporară care înlocuiește titlul de sejur expirat sau pierdut, adeverințe, certificate și atestate eliberate de autoritățile locale, prin care primarul/funcționarul primăriei certifică și semnează faptul că solicitantul domiciliază în Franța, certificate sau adeverințe de școlarizare, atestat care conține numărul național de asigurare medicală, ultimul aviz de impozitare, dovada calității de șomer (cu valabilitate de un an), permis de conducere francez, card de asigurare medicală, atestat de domiciliu eliberat de Ministerul de Interne francez, documente eliberate funcționarilor instituțiilor și organizațiilor internaționale cu sediul în Franța.

Pentru românii din Marea Britanie, reședința în străinătate poate fi atestată prin: pașaport britanic, colant sau ștampilă aplicată în pașaportul românesc care atestă reședința, colant sau vinietă aplicată în pașaportul românesc privind dreptul de ședere, certificate de înregistrare, autorizația de muncă, documentul care atestă reședința permanentă, documentul care atestă înregistrarea la autoritățile locale privind confirmarea și stabilirea taxelor locale, respectiv adeverința de plată a impozitelor la autoritățile centrale sau locale, permisul de conducere britanic, documentul care conține numărul național de asigurare, document care conține numărul de asigurare, certificat de naturalizare, contract de închiriere a locuinței înregistrat la autoritățile locale, extras de cont bancar curent de la o bancă din Marea Britanie, facturile de plată utilități în Marea Britanie.

Românii aflați în Germania pot demonstra că au reședința în acest stat prin: cartea de identitate germană, pașaportul german, adeverința privind domiciliul permanent/reședința, adeverința privind dreptul la liberă circulație și la alegerea domiciliului în UE, permisul de muncă (numai pentru persoanele care dețin și cetățenia germană), permisul de ședere pe durată determinată, permis de ședere, permisiunea de stabilire permanentă, permisiunea de ședere permanentă UE, certificatul de încetățenire (numai pentru persoanele care dețin și cetățenia germană).

În cazul cetățenilor români din Republica Moldova, proiectul de ordin prevede că reședința în această țară poate fi demonstrată prin: buletin de identitate moldovenesc, pașaport moldovenesc sau permis de ședere temporară. Proiectul de ordin postat pe site-ul MAE conține date despre documentele care atestă reședința în străinătate în cazul a 143 de state. El se va afla în consultare publică, timp de o lună, până în 8 martie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cuţit ascuns în cârjă, român arestat pe aeroportul din Palermo

Cortona, maltratată şi violată la 92 de ani, îngrijitoare româncă denunţată