The Sun şi alte tabloide britanice au publicat, imediat după Revelion, fotografii cu aşa numita destrăbălare a localnicilor. Britanicii din toate colţurile tarii au profitat la maxim de trecerea în noul an, unii dintre ei exagerând cu alcoolul şi fiind surprinşi de foto-jurnalişti în ipostaze ruşinoase. Singurii care au fost cot la cot la distracţie cu englezii au fost studenţii români care nu au apucat să plece acasă.
Românii emigranti din Marea Britanie au fost, în schimb, exagerat de "cuminţi". Chiar dacă, într-un reportaj anterior, mulţi au declarat că nu vor merge în România de sărbători şi păreau total dezinteresaţi de tradiţiile româneşti, majoritatea au sărbătorit "româneşte". În aproape fiecare oraş în care există o comunitate de români, aceştia s-au întâlnit, de Revelion, într-un pub, au închiriat un restaurant sau au organizat o mică petrecere într-un local. Majoritatea însă au petrecut acasă ori în vizită la apropiaţi. Şi asta nu din cauza lipsurilor financiare, ci pentru că românii preferă să fie de Crăciun cu familia şi de Revelion cu prietenii.
Andrei B. din Londra este puţin dezamăgit de petrecerile de sărbători, spunandu-ne că parcă în fiecare an devin mai plictisitoare. "Au venit la noi părinţii, să fim împreună de Crăciun şi au rămas până ieri (2 ianuarie). Am mâncat sărmăluţe, cârnăciori, salată de boeuf, fripturi peste fripturi, zici că eram pe vremea lui Ceausescu şi nu mai văzusem mâncare. Cred că la noi e genetic să mâncăm exagerat de sărbători. În afară de mâncare nu am ce să va povestesc, aşteptam să apară Amza Pellea sau Dem Radulescu la televizor, dar ăştia de acum mai mult mă întristează. Toţi cunoscuţii mei au făcut acelaşi lucru ca şi mine. Au mâncat şi apoi ne-am povestit reciproc ce bune au fost sarmalele. Probabil că îmbătrânim toţi".
Mariana G. din Manchester ne-a spus că a sărbătorit Crăciunul la munca şi Revelionul cu prietenii. "Sunt singură aici si fără familie, Crăciunul nu există pentru mine. Nu este o sărbătoare religioasă ci mai mult o tradiţie, cel puţin aşa privesc eu lucrurile. Mi s-a propus să muncesc de Crăciun şi să fiu plătită… regeşte. Normal că am acceptat. Revelionul a fost superb. Chiar m-am simţit între prieteni, cu toate că nu cunoşteam decât câteva persoane. Un amic a închiriat o sala şi am fost în total cam 50 de persoane. A adus fiecare ce a putut, exact ca la revelioanele de când eram studentă în România".
Au fost însă şi români care s-au simţit că în România în sensul rău al cuvântului. Pritre ei, Ioana B. din Londra – "Am mers de revelion la un restaurant românesc de aici, care se lăuda cu o orchestră, cu mâncare tradiţională şi un chef pe cinste. Mâncarea tradiţională a fost de fapt cumpărată de la Lidl şi în mică parte au fost ceva resturi de pe la magazinele româneşti. Muzica nu s-a auzit bine, de dansat nu a dansat mai nimeni, totul contra unei sume de peste £100 de persoană. Am fost la tot felul de petreceri, deci ar trebui să ştiu să judec o organizare bună sau rea. Se pare că nici aici nu am scăpat de românii care vor să profite de semenii lor".
Rodica M. a fost cu soţul său şi cu baietelul de numai 4 ani să vadă focurile de artificii din Londra. "Cel puţin o dată în viaţa trebuie să fii acolo şi să vezi cu ochii tăi. Mi s-a părut că sunt toţi oamenii din Londra în jurul meu şi ca toţi stăteau cu gurile căscate să vadă spectacolul. Cred că cel puţin în momentele acelea, Londra este cel mai frumos oraş din lume. Cel mai bine organizat, cu oamenii cei mai politicoşi, sufletişti, oameni care, chiar dacă provin din toate colturile lumii, sunt mândri că sunt londonezi".
Puţinii români care au vrut şi au şi reuşit să meargă în România de sărbători au fost dezamăgiţi. De când au plecat şi până astăzi, multe lucruri au rămas la fel, iar cele care s-au schimbat nu s-au schimbat neapărat în bine. Georgian V., tot din Londra, ne spune: "Sărbătorile le-am petrecut acasă, am vrut să fiu aproape de părinţi. Am rămas puţin surprins pentru că România nu mai are nimic spectaculos. Înainte, mergeam în România şi vedeam tradiţiile, mă bucurăm de toate prostiarele pe care le vedeam. Acum e trist, tradiţiile sunt păstrate doar între ghilimele. Cu pluguşorul vin numai dubioşi care vor bani, concertele sunt ţinute că să fie ţinute, lumea nu mai participă cu drag şi cântăreţii prestează doar pentru că sunt plătiţi. Ţara noastră a ajuns un hibrid, nu e nici o ţară în care se păstrează tradiţiile, nici una în care societatea este dezvoltată la nivelul Vestului. Am luat ce e mai rău din toate părţile şi, în România, la fel cum te prefaci că munceşti, la fel te prefaci şi că te simţi bine. Anul trecut am stat la Londra şi va spun cu mâna pe inimă – am avut un Crăciun mai românesc decât cel din România. Pe lângă faptul că am tot ce îmi trebuie, parcă sunt şi oamenii mai liniştiţi, mai buni, aşa cum ar trebui să fie toţi în apropierea sărbătorilor".
Sursă: Ziarul Românesc