in

Cozile de la secțiile de votare din străinătate, concluzia MAE: A FOST TURISM ELECTORAL

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) susține, în raportul privind votul din diaspora trimis premierului, că printre factorii care au dus la cozile interminabile de la secțiile de votare din străinătate se numără suprapunerea referendumului cu europarlamentarele, turismul electoral, mai exact „acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare”, faptul că partidele nu și-au trimis reprezentanți în comisiile secțiilor de votare sau viteza redusă a internetului „în diferite țări și locații”, care a dus la probleme în funcționarea sistemului STS de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

”Au existat acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare sau mașini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secțiilor de votare sau influențau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secțiilor de votare și după ce au votat și au creat incidente, până la venirea forțelor de ordine, care au asigurat închiderea secției de votare…”

MAE mai susține că „și-a îndeplinit toate obligațiile legale”, dar, în pofida „creșterii semnificative a secțiilor de votare”, „s-a dovedit că și-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din străinătate. În raportul obținut de HotNews.ro Ministerul de Externe mai arată că votul electronic sau prin corespondență nu reprezintă o soluție.

În document, Ministerul de Externe enumeră o serie de factori, pasând responsabilitatea, și susține că problema a apărut în contextul anunțării de către președinte a referendumului în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. O altă cauză a dezastrului de la votul din diaspora, susține MAE, ar fi turismul electoral.

Ministerul de Externe propune schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate, mai exact vot anticipat prelungit – timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral, susținând că aceasta ar elimina orice formă de birocratizare care ar putea să îngreuneze procesul de votare în străinătate. MAE spune că votul electronic sau prin corespondență nu reprezintă o soluție, întrucât „pot crea și alte probleme pentru că este nevoie de înscrierea prealabila a fiecărui cetățean (cu indicarea adresei de domiciliu/reședință) pentru a-și putea exercita dreptul de vot”.

Iată raportul integral al MAE, obținut de HotNews.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bergamo, rețea de prostituție destructurată, una dintre victime nu a mai suportat coșmarul și le-a povestit totul polițiștilor

Italia, magazin cu alimente românești, controlat de poliție: peste 100 de kg de produse confiscate și distruse