Așa cum s-a întâmplat în Germania și Anglia, și Italia activează coridoarele verzi pentru muncitorii sezonieri din agricultură, transmite presa italiană, citată de agențiile de presă. Zeci de mii de muncitori români au reușit să se întoarcă la muncă pe câmpurile agricole germane și engleze datorită acordurilor dintre diferitele țări care s-au folosit de coridoarele verzi pentru libera circulație a sezonierilor agricoli în Uniunea Europeană: astfel, producția și alimentele pentru familii în timpul crizei de coronavirus au fost garantate, afirmă Asociația Coldiretti.
Asociația agricultorilor italieni subliniază că este o soluție care permite să garanteze profesionalismul și experiența întreprinderilor agricole în timpul carantinei, datorită implicării temporare a persoanelor care traversează granița în fiecare an pentru muncă sezonieră, iar apoi revin în țara de origine.
O soluție care vizează și Franța, dar care reprezintă o cale obligatorie și pentru Italia. Doar în regiunea Veneto, aproximativ 70.000 de români sunt angajați la culesul fructelor și legumelor, la atelierele mecanice, la îngrijirea animalelor și la sezonul culesului viilor, în fiecare an, amintește Coldiretti.
„Trebuie deschis imediat un canal de colaborare cu România, de unde vin aproximativ 1/3 dintre lucrătorii sezonieri angajați în agricultură, care de-a lungul timpului au construit relații de încredere cu întreprinderile”, spune președintele Coldiretti Ettore Prandini, care subliniază că în acest moment de criză națională este, însă, important să se deschidă pe cât posibil și piața oportunităților de muncă pentru italienii care riscă impactul sever al ocupării forței de muncă în urma crizei economice declanșate de coronavirus.
Din acest motiv, „la nivel național este necesară acum o simplificare radicală a voucherului „agricol”, care să poată permite italienilor disponibilizați, precum și studenților și pensionarilor să desfășoare muncă pe câmpurile agricole, într-un moment în care școlile, universitățile, activitățile economice și companiile sunt închise, iar mulți muncitori care au fost concediați sau se află în șomaj ar putea avea o oportunitate de a-și integra veniturile în activitățile de cules de fructe și legume în mediul rural „, concluzionează Prandini.
Problema forței de muncă în agricultură privește întreaga Uniune Europeană, unde Coldiretti estimează că lipsesc aproape un milion de lucrători agricoli sezonieri pentru campaniile de cules în principalele țări agricole, din Germania până în Anglia, din Franța până în Spania, dar și în Austria, Danemarca , Finlanda și Norvegia, care au solicitat oficial din partea guvernului ucrainean un coridor aerian pentru muncitorii agricoli.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ