Menu
in

Consulul general Adrian Georgescu, replică la acuzațiile aduse de ARI Milano: ”Nu dispunem de spații pentru 9 cabine”

Printr-o scrisoare trimisă la redacția publicației noastre, Consulul general al României la Milano, Adrian Georgescu, a fost acuzat de Romulus Popescu, președintele Asociației Românilor din Italia – Milano, că a desființat secțiile de vot din cadrul consulatului, deși acolo s-a votat în ultimii 30 de ani. ”La Milano lucrurile s-au înrăutățit din punctul meu de vedere. A fost aprobat un nou birou electoral într-o școală (Via Oglio 20 – Milano), un loc total necunoscut comunității de români și foarte îndepărtat de consulatul general al României la Milano. Nici măcar nu s-a făcut o campanie importantă de informare a conaționalilor noștri.

După publicarea scrisorii, Adrian Georgescu ne-a trimis un scurt drept la replică, prin care explică de ce s-a luat decizia de schimbare a sediului secțiilor de vot. Consulul general de la Milano justifică decizia prin faptul că la aceste alegeri este obligatoriu un număr de minim 9 cabine de vot, spațiul necesar neexistând în cadrul consulatului. ”Din acest punct de vedere, articolul este util”, a mai scris Georgescu, referindu-se la faptul că sesizarea lui Romulus Popescu a ajutat la a informa publicul.

Romulus Popescu face parte dintr-o comisie din Milano transmisă de MAE către AEP, la propunerea consulatului. În această calitate, avea obligația sa cunoască legea: numărul cabinelor de vot trebuie să fie egal cu numărul membrilor comisiei. Acesta este de 9 (nouă) începând cu acest an. Consulatul nu dispune de spații pentru pentru 9 cabine. Pe site-ul nostru sunt publicate toate secțiile de votare, inclusiv cele din Milano. Noi nu avem alt mijloc de a informa publicul. Din acest punct de vedere, articolul este util. Atașez și un paragraf din instrucțiunile MAE., ne-a scris Adrian Georgescu, Consul general al României la Milano.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version