Consilierea medicală la distanță a devenit o opțiune la îndemână de „a ajunge” la doctor în vremea pandemiei. Numărul românilor care au accesat astfel de servicii a crescut considerabil în ultimii doi ani și chiar și în lipsa unor restricții asociate pandemiei, mulți dintre aceștia preferă în continuare să discute online cu medicul, în scop preventiv, pentru recomandări, interpretări de analize sau atunci când au nevoie de second opinion.
Mai mult decât atât, consultațiile în clinica online MedLive nu sunt limitate doar pe teritoriul României, astfel că acest serviciu poate fi accesat și de românii stabiliți în afara țării sau de cei aflați în vacanță în străinătate. Practic, indiferent de distanță, aceștia au acces oricând, printr-un singur click, la 150 de medici români care acoperă peste 40 de specialități medicale. Medici care pot răspunde pe înțelesul pacienților, în limba lor maternă, tuturor întrebărilor și neclarităților legate de starea lor de sănătate.
Consultația online durează aproximativ 20 minute și se desfășoară la fel ca în cazul unei consultații în cabinet, ceea ce înseamnă că pacientul are o discuție cu medicul specialist pentru realizarea anamnezei, îi va putea adresa întrebări, iar la final va primi recomandări de tratament și investigații suplimentare, dacă va fi cazul. Sunt necesare doar o conexiune bună la internet și un dispozitiv electronic dotat cu cameră video și microfon pentru a beneficia de o opinie medicală la distanță.
Iată doar câteva situații în care poți apela la consilierea medicală online în clinica MedLive, chiar dacă ești la mii de kilometri distanță de România.
- Pentru a doua opinie medicală
Printr-o discuție online cu medicul poți obține o a doua opinie medicală în privința unui diagnostic, chiar dacă acesta a fost pus de un medic din străinătate. Avantajul este că îți va fi mult mai ușor să înțelegi părerea unui specialist care vorbește limba ta maternă și te vei simți mult mai confortabil în a-i adresa întrebările și îngrijorările tale.
- Pentru interpretarea unor analize
Ai primit rezultatele unor analize efectuate și vrei să știi ce ai de făcut mai departe? Indiferent unde te afli, poți discuta cu un specialist din România pentru interpretarea rezultatelor. În urma consultației în clinica online, medicul îți poate recomanda un examen clinic sau efectuarea unor investigații suplimentare.
- Dacă suferi de o afecțiune cronică
Dacă ai diabet zaharat, astm bronșic, suferi de boli cardiace, boli autoimune sau alte afecțiuni cronice care trebuie ținute sub monitorizare continuă, poți avea medicul curant în România, chiar dacă ajungi în țară doar de câteva ori an. O parte dintre consultații se pot desfășura în regim online, iar medicul îți va spune la ce interval este nevoie să programați un consult în cabinet.
- Dacă ai simptome ușoare care ar putea să indice o afecțiune
Chiar și dacă locuiești în altă țară, poți apela la consultații online cu medici români atunci când constați prezența unor simptome ușoare care ar putea să indice anumite afecțiuni. De exemplu, în caz de inflamații ușoare sau moderate ale căilor respiratorii (tuse, congestie nazală, durere în gât), alergii sau afecțiuni dermatologice la nivelul pielii (erupții, eczeme, iritații ușoare), în cazul unor probleme digestive (constipație, vărsături, greață, dureri de stomac) poți cere opinia unui specialist în clinica online. De asemenea, te poți adresa medicului de la distanță și atunci când te confrunți cu amețeli, cefalee (durere de cap), dureri articulare sau dureri de spate. În urma consultației online, este posibil ca medicul să îți recomande, totuși, un examen clinic de specialitate pentru stabilirea diagnosticului.
- Pentru alte specialități care nu necesită examen clinic
Sunt anumite specialități care nu necesită un examen clinic nici atunci când consultația are loc în cabinet. În această categorie intră și consilierea în nutriție, în alăptare sau consilierea psihologică, pentru care nu trebuie să mergi fizic la medic. Așadar, chiar dacă locuiești în străinătate, poți beneficia de sfaturile și recomandările celor mai buni specialiști din România, fără să fie nevoie să te deplasezi. Dincolo de avantajul de a vorbi cu cineva în limba ta maternă, va fi mult mai confortabil pentru tine să discuți despre problemele cu care te confrunți dintr-un spațiu pe care îl cunoști și în care te simți bine.
- Pentru evaluarea unor probleme de sănătate în curs de tratare
La ultima vizită în țară ai fost diagnosticat cu o afecțiune pentru care ai primit tratament și vrei să te asiguri că totul decurge conform planului? Sau ai întrebări în legătură cu tratamentul pe care îl urmezi? Nu e nevoie să aștepți să te reîntorci în țară pentru a discuta cu medicul, o poți face simplu și rapid de oriunde ești, în aceleași condiții ca în cabinet, prin intermediul clinicii online.
Clinica online MedLive nu ține cont de granițe, astfel că pentru oricare dintre motivele de mai sus, dar fără să te limitezi la acestea, te poți programa pentru o consultație online. Ai la dispoziție mai multe variante de a te programa, alege-o pe cea care îți este la îndemână:
- Prin contul online MedLife de pe site sau din aplicația MedLife, despre care poți afla mai multe aici: www.medlife.ro/aplicatia-mobila;
- Apelând numărul de Call Center dedicat pentru diaspora +4021 408 400;
- Prin completarea formularului de aici https://www.medlife.ro/medlive#programare.
*În conformitate cu prevederile legale, termenul de “consultație online” reprezintă o consiliere medicală prealabilă unui consult medical de specialitate realizat în cadrul spațiilor expres autorizate în acest sens.