Menu
in

Avion cu zeci de români din Italia, LOVIT DE FULGER imediat după decolare. Panică la bord

Panică într-un avion al companiei Wizz Air, în care se aflau zeci de români, după ce aeronava care abia decolase de pe aeroportul Ciampino, Roma, a fost lovită de fulger. Zborul avea ca destinaţie Suceava, potrivit observatornews.ro.

Avionul efectua zborul cu numărul W63612 pe ruta Roma – Suceava, iar la bord se aflau 90 de pasageri.

Duminică, în jurul orei 15.30, aeronava a decolat de pe aeroportul din Roma. La scurt timp, avionul a intrat într-o zonă cu turbulenţe puternice, fiind apoi lovit puternic de un fulger.

A fost momentul în care cei doi căpitani ai aeronavei au decis să întoarcă avionul la sol.

Cei 90 de pasageri au fost mutaţi într-un alt avion, care a decolat în condiţii de siguranţă, iar oamenii au ajuns, în cele din urmă, pe aeroportul din Suceava.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version