Sâmbătă, 9 martie 2019, în pauzele orelor de curs, profesorii, alături de elevii prezenți la cursurile Școlii de Limba Română, Cultură și Civilizație DACIA, care funcționează cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în cadrul Asociației Interculturale Româno-Elenă DACIA din Atena , au făcut o surpriză mămicilor, sărbătorind Ziua de 8 Martie.
Elevii prezenți la ore au recitat poezii sau au spus cuvinte de suflet, simțiri, au cântat melodii dedicate mamei, au dăruit flori, felicitări și… INIMIOARE DULCI! Emoții, zâmbete, lacrimi de bucurie, toate acestea adunate într-un singur cuvânt- MAMA.
În cadrul evenimentelor derulate pe tot parcursul acestei zile, preșcolarii au primit diplomele de merit și medaliile obținute în cadrul Concursului AMINTIRI DIN COPILĂRIE, organizat de către EDITURA COPILĂRIA, iar elevii care au participat la Concursul școlar național de COMPETENȚĂ șI PERFORMANȚĂ ”COMPER ”, organizat de către MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE și FUNDAȚIA PENTRU ȘTIINȚE EDITURA PARALELA , au primit diplomele de la COMUNICARE ȘI MATEMATICĂ.
Tot astăzi, participanții la CONCURSUL DE ISTORIE organizat de către Școala de Limba Română DACIA, sub îndrumarea d-nei profesor Ana-Maria Chiriac au fost premiați cu diplome, medalii și cărți ”LEGENDE ISTORICE ”, de Dimitrie Bolintineanu.
Mulțumim mult elevilor noștri, cadrelor didactice, voluntarilor implicați, precum și mămicilor pentru prezență! Ne bucurăm nespus că am reușit să vă facem să lăcrimați de fericire la cuvintele de dragoste spuse de elevii noștri. Nu putem spune decât că ne mândrim cu așa elevi, dar și cu astfel de părinți care oferă românilor noștri o educație aleasă, îi îndrumă ca departe de casă să iubească, să vorbească și să simtă românește!
Mulțumim mult d-nei EMMA STATHOPOULOU, profesor de Artă și Abilități Practice pentru decor și pentru inimioarele dulci oferite mămicilor, d-nei ANA MARIA CHIRIAC pentru cărțile oferite elevilor, d-nei TIMARIU MARIA pentru dulciurile oferite, d-nei DUMA CRISTIANA pentru gustări, profesorilor DANIELA POPESCU, CRISTINA PINTILIE, STELA PETROMIHELAKIS, d-nei RODICA HAPENCIUC pentru implicare, părinților voluntari, CLAUDIA GORJAN, ANA POP și mulți alții, care au fost alături și sunt alături de noi! Mulțumim CARPATHIAN BAKERY pentru produsele de patiserie oferite!
Daniela Popescu, Atena