Păstrarea identităţii culturale şi a tradiţiilor strămoşeşti este unul din obiectivele de căpătâi ale Asociaţiei „Rumanos sin Fronteras”. Toate activităţile noastre ce includ copiii încearcă să aibe un rol educativ. Marți, 30 aprilie, s-a desfăşurat o nouă etapă a Proiectului ”2013- Anul Copilului în Zaragoza” prin organizarea unui atelier de încondeiat de ouă, atelier ce s-a bucurat de un mare succes participând peste 50 de copii din cadrul comunităţii româneşti din Zaragoza, Spania.
Atelierul organizat de Asociaţia „Rumanos sin Fronteras” mai cuprinde o etapă, vineri 3 mai, datorită numărului foarte mare de copii dornici să participe. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia ”Rumanos sin Fronteras” în colaborare cu profesorii LCCR Zaragoza, Condruț Lucian şi Giurgiu Ligia.
„Aceste ateliere tematice organizate de Asociaţia noastră doresc să stimuleze creaţia copiilor, să se păstreze viu contactul cu civilizaţia şi cu tradiţiile româneşti şi nu în ultimul rând este o cale de socializare între membrii comunităţii româneşti din Zaragoza.
Această nouă etapă a proiectului nostru „2013- Anul copilului în Zaragoza” ne-a dovedit că eforturile noastre nu sunt în zadar, copiii plecând satisfăcuţi de munca lor şi cu zâmbetul pe buze şi pentru noi asta e cea mai mare răsplată.
Ţin să mulţumesc echipei Asociaţiei ”Rumanos sin Fronteras” pentru dedicaţia cu care organizează aceste evenimente, să mulţumesc profesorilor LCCR Zaragoza şi părinţilor care îşi îndruma copiii să participe la aceste activităţi” a declarat preşedintele Asociaţiei ”Rumanos sin Fronteras”, Serbu Cătălin.
Proiectul „2013 – Anul Copilului în Zaragoza” a mai cuprins până acum:
- Expoziţia de pictură cu tema ”Pacea în lume”(110 copii): 21-26 februarie
- Atelierul de creare de mărtişoare (65 copii): 1 martie
- Serbarea de ”8 martie” (150 copii): 8 martie
- Atelierul de încondeiat de ouă: 30 apilie şi 3 mai
Serbu Cătălin
Preşedinte Asociaţia ”Rumanos sin Fronteras”