Tabere de romi români din Paris au fost ținta mai multor atacuri violente, după ce, în ultimele săptămâni, pe Facebook și Whatsapp au circulat informații privind existența unui bărbat într-o dubă albă care răpește copii, pentru a le vinde organele sau pentru a-i trimite să se prostitueze.
Atacatorii, înarmaţi cu bâte, cuţite de bucătărie şi alte arme albe, au atacat taberele de romi din suburbiile capitalei franceze. Cele mai grave incidente au avut loc luni noaptea în zonele Clichy-sous-Bois, Bobigny şi Colombes, scrie Observator.tv.
Mai multe înregistrări ale atacurilor au apărut pe Facebook sau Snapchat.
Poliţia avertizează că s-a creat o adevărată psihoză în suburbii în privinţa românilor: „Zvonurile conform cărora o dubă albă este folosită pentru a răpi copii nu au nicio bază. Nu a fost dovedită nicio răpire. Nu distribuiţi această informaţie falsă, nu incitaţi la violenţă”, se arată în comunicat.
„Este o adevărată paranoia!”, scrie Liberation.
Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în urma atacurilor.
https://www.youtube.com/watch?v=mWX_cszpzqc
Români atacați cu bombe în Irlanda de Nord, autorităţile în alertă: „Este un atac motivat rasial”