Menu
in

Şase autocare cu români blocate în Ungaria din cauza vremii

Cel puţin şase autocare şi alte autovehicule, cu câteva sute de români la bord, sunt blocate în Ungaria, în urma închiderii autostrăzilor M1 şi M7 şi altor drumuri pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, informează MAE.

MAE: Sute de români şi cel puţin şase autocare BLOCATE în Ungaria din cauza vremii (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Până în acest moment misiunea diplomatică din Budapesta a primit numeroase solicitări din partea cetăţenilor români blocaţi pe autostrăzile M1 şi M7. Majoritatea cetăţenilor români solicită informaţii cu privire la perspectiva deblocării şoselelor (…) Numărul estimat al cetăţenilor români blocaţi pe şoselele ungare este de ordinul sutelor. Sunt şi şase autocare blocate care se află în contact cu ambasada",informează MAE român, la solicitarea MEDIAFAX.

Ambasada de la Budapesta a primit cel puţin 70 de apeluri de la emiterea alertei meteo în cursul zilei de joi.

  De asemenea, în cazul cetăţenilor români surprinşi pe drumuri naţionale a fost nevoie ca ambasada să-i ajute să identifice exact locaţia în care se aflau şi cu sprijinul poliţiei să fie conduşi în locuri special pregătite pentru a aştepta deblocarea şoselei.

  În alte cazuri, în baza informaţiilor furnizate de ambasadă, şoferii au evitat blocajele şi aşteaptă în locuri amenajate deblocarea drumurilor. În cazul cetăţenilor români care au rămas blocaţi pe autostrăzi, în funcţie de loc, misiunea diplomatică le-a pus la dispoziţie informaţii furnizate de autorităţile de poliţie competente.

Ambasada României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile locale, precum şi cu cetăţenii români care se află blocaţi, căutând cele mai bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei, mai menţionează MAE în precizarea transmisă MEDIAFAX.

  Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de MAE, autorităţile ungare au lansat repetate apeluri de a se evita plecarea la drum, în special în zona de vest a ţării, şi au recomandat ca persoanele care se află în trafic să nu-şi continue călătoria şi să se retragă în locuri de cazare, benzinării sau să oprească în proximele localităţi.

Şi MAE recomandă cetăţenilor români care urmează să se deplaseze pe teritoriul acestui stat să aibă asupra lor provizii de alimente, combustibil şi pături.

Serviciul Naţional Ungar de Meteorologie a extins codul roşu de viscol şi rafale puternice de vânt, emis la data de 14 martie 2013, valabil pentru judeţele Komarom-Eszergom, Fejer, Veszprem, Somogy şi Zala, situate în partea de vest a Ungariei, şi asupra judeţului Borsod-Abauj-Zemplen, situat în partea de nord-est a Ungariei.

În toate celelalte judeţe ale Ungariei a fost emis cod portocaliu şi galben de ploi, ninsori şi vânt.

Din informaţiile primite de la Inspectoratul General al Poliţiei ungare, autostrăzile M1 (Budapesta – Viena) şi M7 (Budapesta – Croaţia) sunt blocate din cauza troienelor de zăpadă care s-au format ca urmare a vântului foarte puternic.

De asemenea, o serie de şosele principale şi drumuri naţionale sunt blocate în partea de vest a Ungariei, menţionează comunicatul MAE.
Punctele de frontieră la graniţa cu Slovenia şi Croaţia sunt închise circulaţiei în zona judeţului Zala, fiind deschise cele aflate în judeţele Baranya şi Somogy.

În toate judeţele din Ungaria se circulă cu mare dificultate din cauza condiţiilor meteorologice extreme.

Aeroportul internaţional Budapesta este deschis, mai precizează MAE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version