Druga Bogdan, un român în vârstă de 37 de ani, originar din Constanța, dar rezident în Aosta, Italia, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu mâinile sale după o zi de muncă și un mesaj către conaționali pentru a merge la vot: ”Așa arată mâinile mele după o zi obișnuită de muncă…”, și-a început românul mesajul.
În comentarii, acesta a explicat și ce ocupație are: ”Construiesc yahturi. Ăla e silicon negru structural. Pătează ca naiba, dar sunt mândru că muncesc cinstit și că sunt apreciat la locul de muncă.”, a scris el. ”Asta e munca, dar nu mă plâng, știind ce bijuterii pe apă ies din mâinile mele…”, a mai completat el.
Iată postarea completă:
”Așa arată mâinile mele după o zi obișnuită de muncă, așa ne căștigăm noi, cei din diaspora, pâinea. Pe 26 MAI am să merg la vot ca să mă asigur că mâinile copilului meu nu vor arăta la fel ca ale mele. Votez PNL și dau doi de DA ca vot de încredere la referendum. Noi, românii, nu suntem hoți și nu susținem hoții și hoția.”