«Dacă vor simţi că au la ce să se întoarcă, se vor întoarce. Ce înseamnă să aibă la ce să se întoarcă? Să simtă că dacă se întorc găsesc un loc de muncă şi să simtă că dacă găsesc un loc de muncă vor fi retribuiţi onorabil.
Deocamdată, dacă se întorc, nu găsesc un loc de muncă, eu ştiu cum stau lucrurile cel puţin în plan universitar, cunosc foarte mulţi tineri care au acreditări strălucite de la mari universităţi din lume – doctorate, titluri, tot ce trebuie.
Unii dintre ei au făcut aventura de a se întoarce şi când se întorc găsesc universităţi etanşe, unde nu pot pătrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie că dă statul o lege care e încă în vigoare că nu se mai acceptă un timp angajări, fie că aceia din corpul universitar se baricadează şi nu intră nimeni în plus. Şi atunci, ei ce fac? Ce riscă? Ori să schimbe meseria ca să supravieţuiască, să rateze competenţa pe care au câştigat-o, ori să plece iar.
Încât grija mea la ora aceasta nu este că ne pleacă mulţi, grija mea este că aceia care se întorc nu au nicio şansă.
Pe de altă parte, este vorba şi despre retribuţie, cum spuneam. Dacă un medic de aici câştigă de "n" ori mai puţin decât un medic din Occident, nu poţi să ceri omului să-şi pună pielea pe băţ.
De dragul cui? De dragul ţării? Păi, nu par îndrăgostiţi de ţară oamenii care o guvernează! Dar bietul om care trebuie să subziste!
Eu nu mă plâng atât de tare, o spun de ani de zile, de aşa-zisa plecare a creierelor. Lasă că nu toţi care pleacă sunt aşa creiere. Am unele exemple, chiar proaspete, în care plecarea are alte motivaţii.
Dar dacă cineva este foarte bun şi face o carieră strălucită, ea intră în inventarul de succes al României până la urmă. Când a plecat Enescu, când au plecat Brâncuşi, Eliade, până la urmă faptul că au plecat ne-a adus un serviciu. Aici nu ştiam cine sunt. Prin urmare, plecarea în sine nu este o dramă dacă este urmată de o performanţă neobişnuită.»