Italia și-a redeschis granițele din 3 iunie, iar ambasadorul României în Italia, George Bologan, anunţă că a primit asigurări din partea autorităţilor italiene că orice cetățean străin care vine în Italia în concediu poate sta în siguranță. El a declarat într-un interviu acordat libertatea.ro, că pericolul covid ”încă nu s-a terminat, dar se respiră altfel”
Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a precizat că românii pot merge în Italia doar pe cale rutieră, pentru că zborurile încă sunt suspendate. De asemenea, cetăţenii români care nu vin din UE sau din Marea Britanie vor trebuie să stea în autoizolare în Italia.
Principalele declaraţii ale ambasadorului George Bologan
Regiunile din Italia pot să dea ordonanţe în funcţie de curba epidemiologică. La nivel naţional rămân în vigoare mai multe măsuri, precum purtarea măştii şi distanţarea socială, interdicţia deplasării a celor care au avut COVID-19. De asemenea, până pe 14 iunie rămân suspendate concertele, spectacolele. Şcolile sunt închise până în septembrie.
”Încă nu s-a terminat, dar se respiră altfel. A fost o perioadă pe care am trăit-o cu toţii, fără precedent pentru generaţia noastră. Am reuşit cu toţii prin înţelegerea situaţiei să depăşim punctul critic. În eventualitatea unui al doilea val în toamnă, Italia va fi pregătită. Un celebru medic italian compara primul val al epidemiei cu un tigru asasin, iar în cazul celui de-al doilea val, acesta va fi precum o pisică sălbatică domesticită. Izolarea s-a dovedit o formulă clasică şi eficientă în combaterea bolilor infecţioase.”
”Nu pot face o analiză asupra turismului din Italia, dar pot să spun că Italia a făcut tot ce este posibil pentru cei care vor să-şi petreacă concediile în Italia. Autorităţile italiene ne-au dat asigurări că orice cetăţean străin care îşi va face vacanţa în Italia va fi în siguranţă. Acum, românii pot merge în Italia doar pe cale rutieră, pentru că zborurile sunt suspendate. Vom vedea ce măsuri vor fi luate din 15 iunie de autorități. Cetăţenii români care nu vin din UE sau din Marea Britanie vor trebuie să stea în autoizolare.”
”Sunt regiuni unde nu se mai înregistrează nici o infecţie, iar unele sunt regiuni turistice frecventate de români. Comunitatea românească a avut un comportament apreciat de autorităţile din Italia. Orice român care doreşte să revină pentru muncă în Italia să nu accepte compromisul muncii la negru. Ambasada stă la dispoziţia tuturor cetăţenilor români. Am intrat în faza a treia în Italia. Nu am avut timp să mă gândesc la concediu. Regiunea Lombardia a avut mai mulţi morţi decât a înregistrat în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Anul acesta, va fi mai multă reținere, mai multă prudență pentru alegerea vacanței în Italia. Persoanele care intră în Italia nu mai trebuie să intre în carantină.”
Românii pot merge în Italia doar cu mașina, pentru că zborurile sunt suspendate până pe 16 iunie, cât timp România este în stare de alertă.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ