Menu
in

Aglomeraţie la ieșirea din România, lucrătorii din diaspora se întorc la muncă în străinătate

Traficul pe sensul de ieşire din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a crescut de trei ori în ultimele 24 de ore, iar vineri dimineaţă se înregistra un timp de aşteptare de peste o oră pentru controlul documentelor, pentru că mulţi dintre românii care lucrează în străinătate veniţi acasă de sărbători se întorc la locurile de muncă.

La Nădlac II, pe autostradă, au fost deschise opt artere de control pentru ieşirea din ţară, pentru autoturisme şi autocare, însă se aşteaptă cel puţin o oră pentru verificarea documentelor.

Aplicaţia online de monitorizare a traficului la frontiere de pe site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează că la Nădlac II este trafic intens din cauza numărului mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificări pe sensul de ieşire din România.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru agerpres.ro, că mulţi dintre cei care ies din ţară sunt români stabiliţi în străinătate care au venit acasă de sărbători.

În ultimele 24 de ore, 33.000 de persoane, cu aproximativ 10.000 de mijloace de transport, au ieşit din România prin Nădlac II, reprezentând o creştere de trei ori faţă de o zi obişnuită.

Autorităţile spun că în următoarele zile punctele de la frontiera de vest vor fi mai aglomerate decât în zilele obişnuite, pe sensul de ieşire din România, astfel că vor fi luate măsuri suplimentare pentru efectuarea unui control operativ, în funcţie de valorile de trafic înregistrate.

Poliţiştii de frontieră le recomandă şoferilor care pleacă spre vestul Europei să verifice online care puncte de control nu sunt aglomerate, pentru a evita timpi mari de aşteptare la graniţă.

Deocamdată, în judeţul Arad, doar la Nădlac II este aglomeraţie, în timp ce la Nădlac I, Vărşand şi Turnu se aşteaptă cel mult 20 de minute pentru tranzitare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version