in

A apărut firma care te aşteaptă la aeroport. Valentin Manolescu: ”Toţi clienţii mei sunt VIP-uri”

Nu eşti din Bucureşti şi nu are cine să te aştepte la aeroport cu maşina pentru a te duce acasă? Varianta unui taxi este cea mai disperată. Nu-ţi ajung banii munciţi în străinătate pentru o cursă de taxi interurbană. Mai ales din Bucureşti. Dar nu te nelinişti. Acum a apărut firma care te aşteaptă la aeroport.

Nu sunt servicii de lux, dedicate celor cu foarte mulţi bani, aşa numitor VIP-uri, chiar dacă aşa par. Şi chiar dacă firma se numeşte autoVIP.

Valentin Manolescu este primul care a introdus acest sistem de transport în România, în care clientului i se acordă o atenţie specială, are la dispoziţie o maşină care îl duce de la aeroport acasă, la preţuri rezonabile.

„Este un transport pentru pasageri în care se acordă o atenţie mai mare clienţilor de masă. Pe unii îi sperie oferta de a avea o maşină la dispoziţie de la Otopeni, să spunem, până la Bacău.

Seamănă a ceva de lux, dar e un serviciu de transport normal, de transport de la aeroport către casă, şi de acasă la aeroport.”, explică Valentin Manolescu.

Costurile confirmă aceste afirmaţii: costă 70 de lei de persoană, de la Otopeni la Bacău. Iar de la Roma Ciampino la Viterbo, 20 de euro de persoană. Plata se face direct la maşină. Transportul se face cu microbuze. Este dedicat strict pasagerilor care merg şi vin de la aeroport. Nu e un transport interurban, pentru că firmele de transport au orar fix şi dacă întârzie, nu sunt responsabile pentru pierderea avionului.

Noi îi garantăm clientului că ajunge la timp, să nu piardă avionul. Iar de la aeroport, orice client este preluat spre destinaţia sa în maxim 2 ore de la aterizare.”

Cum funcţionează? „Sistemul merge pe bază de rezervare, clientul îşi face rezervare cel puţin cu o zi înainte, după care e aşteptat la aeroport. Şoferii urmăresc aterizarea, controlează întârzierile şi îşi adaptează programul. Când aterizează, persoana respectivă este contactată de şofer şi redirecţionată către maşină.”

Unde funcţionează? „În România, oferim servicii la Otopeni, suntem în discuţii la Iaşi, şi pe viitor încercăm şi la Timişoara. Avem puncte de lucru în toate oraşele mari din ţară. Funcţionăm deja în Italia. În Roma am deschis deja un punct de lucru, la 1 decembrie 2015 şi suntem în ambele aeroporturi , Ciampino şi Fiumicino. Oferim transport din ambele aeroporturi către oraşele învecinate şi invers. În cel mai scurt timp, deschidem şi la Londra, am făcut deja prospectul pentru Luton şi Stansted, unde sunt cele mai multe zboruri din România. Avem planuri şi pentru puncte de lucru în Madrid şi Barcelona.”

Ideea are a stat la baza înfiinţării firmei vine dintr-o experienţă personală. „Încercăm să lucrăm numai cu şoferi români sau cunoscători de limba română. Din experienţa proprie mi-a venit ideea, eu am avut aceste probleme, îmi era greu să mă descurc undeva în străinătate unde ajungeam pentru prima dată. M-am gândit cumva cum putem face ceva pentru ai noştri.”

Valentin Manolescu are 38 ani, este originar din Focşani şi de meserie este mecanic auto. „Am făcut transport România-Italia din 2003, cu microbuze. La un moment dat am schimbat sistemul. Am sesizat că numărul de clienţi începea să scadă, pentru că au apărut zborurile low-cost. M-am gândit la cei care nu aveau conexiuni cu avionul. Acoperim zona Focşani, Bârlad, Vaslui, Bacău, unde avem centre de preluare prestabilite. Ajungem până la Piatra Neamţ şi Moineşti. Zona Moldovei până la jumătate. Către Suceava, Iaşi, Botoşani, sunt alte firme cu care colaborăm.” În 2015 firma Autovip a transportat 90.000 de pasageri. Ideea firmei care aşteaptă oamenii la aeroport a funcţionat.

Sorin Cehan

Website Autovip
www.transport-aeroport.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Mafia figuranţilor la Veneția, turiști asediați: 5 euro o fotografie cu ”damele” din România

Repatriot, Guvernul răspunde: ”Nu susţinem proiectul, miniştrii participă pe banii lor personali la evenimente”