Menu
in

12 tineri, selectaţi pentru „Tabăra de film”: «Vrem să ne afirmăm în România, nu în Italia»

Emoții mari la Latina, la preselecția pentru proiectul „Tabăra de film”, ediția 2014, destinat copiiilor si adolescenților români din Diaspora. Din 23 de tineri din Italia au fost aleși 12. Mult mai mult decât se așteptau organizatorii să găsească.

Din 23 de tineri din Italia au fost aleși 12:

Jianu Corina Gabriela
Curtaşu Denisa Andreea
Ignat Costin Ştefan
Ghiuţă Maria Ariana
Talaba Alexandru
Covaci Florina Alexandra
Covaci Paula Georgiana
Covaci Marina Andreea
Bolovan Diana Denisa
Puezi Alessio
Marunţelu Nicoleta Bianca
Neculaico Iulian Gabriel.

„Tabăra de Film”, ediția a patra, la care vor participa copiii selectaţi şi o echipă de profesionişti în domeniu, se va desfăşura în perioada 15 iulie – 15 august 2014 în România. Copiii vor asista la lecții de actorie, de dicţie, de mişcare scenică, introducere în arta teatrului, la filmări și in același timp adolescenții vor lua lecţii de coregrafie, canto şi diverse activităţi recreative pline de distracţie şi bună dispoziţie. Coproducătorii evenimentului în acest an sunt TVR şi Radio România, care sunt si parteneri media.

Organizatorii sesiunii din Italia au fost membrii asociaţiei Europa Onlus Latina, al cărei președinte, Florin Benzar a declarat, la finalul preselecției, care a avut loc în 25 aprilie, că totul a decurs conform planului, iar juriul a fost încântat de prestaţia copiilor şi chiar nu se aşteptau să găsească tineri atât de talentaţi în Diaspora.

Selecţie de actori de film la Latina / Florin Benzar: «Căutăm copii talentaţi din comunitatea românească»

„Noi vrem să ne organizăm mult mai bine. Este o experiență unică și într-adevăr ne bucurăm că există şi în Diaspora tineri talentați. Emoțiile pe care le-au avut ei pe scenă, le-am avut și eu, de la fiecare în parte”, spune Florin Benzar, gazda preselecției de la Latina.

Juriul a fost format din producătorul proiectului, Bogdan Alexe, Bogdan Dragomir, realizator coordonator programe Radio Romania Regional, Crina Dobre, responsabil Resurse Umane şi Miruna Gaidaruc, coordonator Rom Film Support.

„Cred cu tărie că, aşa cum proiectul este implementat, s-a dezvoltat şi a luat o amploare nevăzută şi nebănuită, nici măcar de noi la nivel naţional, cred că şi în diaspora există tot atât de mulţi copii talentaţi, doar căile de a ajunge la ei sunt mult mai greoaie şi vom auzi la anul mult mai multe lucruri şi mai frumoase despre Italia şi vom vedea copii din Italia în filmul realizat în ediţia din anul acesta”, este ferm convins Bogdan Alexe.

Emoții și bucurie

Între cei 12 adolescenți aleși sa meargă la vară în România la „Tabăra de film” se află și trei surori: Paula Georgiana Covaci, 18 ani, Marina Andreea Covaci, 17 ani, și Florina Alexandra Covaci, 15 ani. Fetele sunt originare din Bacău și au ajuns în Italia, împreună cu părinții lor în urmă cu nouă ani.

„A fost foarte emoționant, dar în același timp și foarte distractiv, pentru că pe lângă a prezenta numărul pe care noi l-am pregătit cu multă muncă, a trebuit să și improvizăm, iar asta a fost foarte distractiv”, povestește amuzată de situație, dar foarte fericită că a fost aleasă de juriu, Georgiana Covaci.

În vreme ce surorile ei au avut câte o reprezentatie teatrală, Andreea, cea mai mică dintre fete, a cântat. Probele nu au fost complicate, aceasta deoarece, ține să explice Georgiana, „pentru că mie îmi place teatrul și îmi place ceea ce fac și nu mi s-a părut absolut nimic complicat. A fost ușor, simplu, a venit totul de la sine.”

Pentru toate trei, această preselecție și ulterior șansa de a participa la acest proiect este o experiență unică. Marina subliniază că „este ceva ce nu am făcut niciodată până acum și sper să continui să mai fac”, iar Andreea este încântată, deoarece participarea lor la Tabăra de film reprezintă o posibilitate „de a da tot ce este mai bun din noi. Este o experiență bună să cunoaștem persoane noi și să avem experiente noi”.

„Să ne cunoască România”

Cele trei surori vorbesc foarte bine limba română, asta deoarece acasă se vorbește numai în limba maternă. Pe viitor, toate trei își doresc să se realizeze în România.

„Din câte am auzit, nu au mai rămas mulți tineri în țară, de aceea dorim să nu ne realizăm foarte mult în alte ţări, când putem să o facem și la noi în țară și să arătăm tuturor că mai există români care au principii și valori”, explică Georgiana Covaci.

Tocmai de aceea fetele sunt în contact în permanență cu ceea ce se întâmplă acasă. „Urmărim la televizor programele românești. Ne uităm la emisiuni, filme, seriale, știri, emisiuni cu copii talentati, tot ce tine de muzica si dans”, spune Andreea. Cunosc şi vedete din România pe care le urmăresc cu interes, cum ar fi: Sorin și Vlad, Rafael Tudor, Smiley, Andra, Andrea Bălan, Andrea Bănică sau Adela Popescu.

Cea mai emoționată pentru succesul celor trei fete este desigur mama lor, Nicoleta Covaci: „Normal că sunt emoționată că toate cele trei fete ale mele vor juca într-un film. Nu este ceva ușor!”

„Este o bucurie și este o experiență de nedescris. Eu tot timpul le încurajez să facă ceva pentru ca să aibă amintiri frumoase din adolescenţă, din copilărie, ca să aibă ce povesti copiilor lor”, mai spune femeia. Soțul ei îmi șoptește că încet, încet ar vrea să le convingă pe fete să revină toți acasă, la Bacău, ceea ce îmi spune și Nicoleta Covaci: „Acasă vorbim numai în limba română.

Întotdeauna am zis că vrem să ne retragem acasă, pentru că acolo sunt rădăcinile noastre și acolo vrem să ne întoarcem. Aici o ducem bine că muncim, dar nu se compară cu ce este acasă.”

Nicoleta Covaci mai crede că după această experiența în România fetele se vor convinge și mai mult că e mai bine în ţara natală.

Visul Corinei

O altă adolescentă selectată pentru a face parte din „Tabăra de film” din această vară este Corina Gabriela Jianu, 15 ani, născută în comuna Gugești din județul Vrancea.

Pentru ea a fost puțin mai greu la preselecție, deoarece fiind ultima printre înscriși a trebuit să aștepte patru ore până la probe. Deși a fost foarte emoționată, Corina a cucerit juriul. Adolescenta a cântat patru melodii liber, „a cappella”, două în română, una în italiană și alta în engleză. Fata a avut la dispoziție doar o lună pentru a se pregăti.

Corina își amintește că atunci când era mică îi plăcea să cânte împreună cu bunicul ei, iar după ce a venit în Italia, în 2005, s-a înscris la un curs de canto. Adolescenta este fericită că a fost aleasă pentru a face parte din „Tabăra de film” atât pentru experiența pe care o va căpăta, cât și pentru faptul că astfel are ocazia să petreacă mai mult timp în țara ei natală, de care îi este frecvent dor.

Acolo, unde te duci, te simți acasă. Aici, în Italia, nu este așa. Oamenii sunt diferiți. Pe de altă parte, aici, fiind român, nu toată lumea te acceptă și nu este ușor. Acasă nimeni nu te judecă”, a observat Corina, care și din acest motiv își dorește ca atunci când va fi cântăreață să fie cunoscută mai mult în România decât în Italia.

„Nu suntem niște nimicuri”

Mama Corinei Jianu, Victoria Petrovici, de 14 ani în Penisnulă, este încântată de reușita fetiței. „Sunt nouă ani în care se simte și nu se simte în largul ei aici, în Italia. A facut sacrificii foarte mari pentru a avea prietenii pe care îi are azi aici.

Probabil că dacă era în țară, în România, nu ar fi fost nevoie să facă aceste sacrificii. Ar fi fost totul mai firesc. S-a simtit uneori discriminată și a muncit ca să fie mai sus decât multi dintre colegii ei de la școală”, mărturisește cu mândrie Victoria Petrovici.

Totodată românca este orgolioasă că fetița ei vrea să fie cunoscută în țara ei natală, asta deoarece „vrem să arătăm tuturor că deși am plecat de unde am plecat, vrem să ne întoarcem cu mare drag acasă și dacă putem să reprezentăm România și în străinătate, o vom face cu mândrie. Și le vom arată tuturor că noi românii nu suntem niște nimicuri. Vrem să arătăm talentele noastre atât în România, cât și în afară”, subliniază Victoria Petrovici.

Tabăra de Film de anul trecut s-a finalizat cu un musical cu şi despre adolescenţi, “Revederea”, care a avut avanpremiera în România în luna Aprilie şi va rula în cinematografe din 15 mai. În acest film joacă şi Maia Morgenstern, alături de peste 70 de adolescenţi.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version