Ilinca Gianetti
Primul Congres al Românilor de Pretutindeni va avea loc, în perioada 24 – 25 iunie 2016, în conformitate cu decizia comună a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, din Camera Deputaților, şi a Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat. Iniţial, la Congresul cu un buget de 300.000 euro, alocat de Camera Deputaţilor, erau aşteptaţi 300 de delegaţi. Recent, membri ai Secretariatului Tehnic al Congresului au anunţat numărul dosarelor aprobate spre participare: 46! Pentru milioanele de români care trăiesc în afara graniţelor ţării, gradul de reprezentare astfel obţinut este unul cel puţin discutabil.
Să privim, însă, lucrurile cu optimism şi speranţă. Vom avea 46 de români, lideri validaţi de comunităţile lor şi de Parlamentul României, prezenţi la Bucureşti, pentru a discuta problematica atât de complexă a comunităţilor româneşti de peste hotare. Mai mult decât atât: în conformitate cu art. 9, aliniatul 1 din Legea 299/2007, delegaţii vor avea şi misiunea de a alege primul Consiliu al Românilor de Pretutindeni şi de a-i stabili modul de organizare şi funcţionare Dacă, aşa cum s-ar cuveni, luăm în serios un astfel de Congres în miniatură, atunci aceasta din urmă este o uriaşă responsabilitate. O responsabilitate care nu îi priveşte doar pe cei însărcinaţi de comunităţi să le reprezinte la Congres, ci mai ales pe reprezentanţii statului român.
Legea, aşa cum arată ea astăzi, este extrem de zgârcită în detalii cu privire la Consiliu şi la modul în care acesta urmează să îşi desfăşoare activitatea. Parcurgând cele câteva rânduri care îi sunt dedicate, nu putem decât să observăm cum se ridică o mulţime de semne de întrebare.
Pentru că, dincolo de scopul său nobil şi de diversitatea aspectelor pe care va avea să le abordeze, Consiliul va trebui să funcţioneze în fapt. Zi de zi. Şi aceasta, în condiţiile în care membrii săi sunt români cu un domiciliu şi o viaţă care se întâmplă, în cea mai mare parte, altundeva decât în România.
Gazdele de la Bucureşti vor trebui să lămurească, în cel mai scurt timp, o serie de chestiuni de ordin logistic, care – în mod firesc – ar fi trebuit să premeargă organizarea evenimentului. Discutăm, totuşi, despre mobilizarea unor resurse umane, materiale şi financiare importante şi despre punerea la punct a unor mecanisme, care să facă acest Consiliu eficient şi util în dialogul dintre autorităţi şi românii din întreaga lume.
Până la această oră, ar fi fost necesare măcar declaraţii de intenţie cu privire la modul în care urmează să fie finanţată, structurată şi corelată de facto activitatea acestui for al diasporei, mai ales în condiţiile în care Congresul are loc la mijloc de exerciţiu bugetar. Poate că, aşa cum ar fi fost de aşteptat de la instituţii guvernamentale responsabile şi transparente în acţiunile lor, ar fi trebuit organizate întrevederi pregătitoare ale celor care urmează să sprijine funcţionarea Consiliului.
Deocamdată, nimic de acest fel, ci doar o impresie generală de improvizaţie, de încropeală, de confecţionare a regulilor pe timpul jocului. Constatarea este tristă, ţinând cont de faptul că întregul efort se adresează unor români care aşteaptă respect, deschidere şi măsuri reale de consolidare a legăturilor lor cu România.
O mulţime de întrebări, până acum nici măcar umbra unui răspuns, ci – cel puţin în aparenţă – un caz clasic de „căruţă pusă înaintea cailor”. Aceasta în condiţiile în care diaspora a fost declarată, cu surle şi trâmbiţe, o prioritate naţională! Poate că, înainte de a se aşeza la masa discuţiilor, congresmanii români ar trebui să întocmească o listă completă cu nedumeririle de acest tip, care se cer elucidate de către responsabilii de la Bucureşti. Evident, înainte ca primul Consiliu al Românilor de Pretutindeni să capete formă, scop şi obiective. Pentru că, altfel, există riscul serios ca întregul Congres să devină doar o altă oportunitate pentru fotografii şi declaraţii sforăitoare legate de problematica diasporei româneşti.
O oportunitate perfectă – nu-i aşa? – într-un an electoral precum acesta.
Citiți și:
Congresul Diasporei, calamitatea care va duce şi la dispariţia «dinozaurilor» din asociaţionism
