Menu
in

Vă rog frumos, domnule diplomat, mai încet că ne aud vecinii!

Adrian Bogdan

Domnule „diplomat” și fost Ministru de Externe al României, Teodor Baconschi, Am citit un articol în Gazeta Românească în care se povestește cum Dvs., domnule diplomat, v-ați declarat oripilat de alegerea la primăria Londrei a lui Sadiq Khan, musulman practicant și mai ales de stânga!

Nu vreau sa intru pe fondul poziției Dvs., nu mă interesează și nu am dreptul. Așa cum nu am dreptul să critic poziția oricărui român, chiar dacă îl cheamă Garcea.

Aș vrea doar să vă atrag atenția că din locul pe care îl ocupați Dvs., ca fost Ministru de Externe al României, o critică atât de vulgara la adresa noului primar al Londrei sună cel puțin grotesc.

Și face mult rău comunitații românești din Londra sau chiar din toată Anglia!

Fost ministru român de Externe, atac la primarul Londrei: «Un prim pas către instaurarea unei dictaturi „cu ajutorul islamic”»

Și nu e vorba nici despre acest lucru.

Treaba Dvs. daca ați ales sa vă faceți de râs. Dar problema devine acută atunci când un român ca Dvs., diplomat de meserie și mai ales fost Ministru de Externe al României, urlă în gura mare pe net că Sadiq Khan o să instaureze o dictatură de tip islamic la Londra.

Că britanicii au nevoie să fie aruncați în aer ca să-și dea seama de ce pericol reprezintă Khan! Ce să vă zic: mulțumită Dvs. acum britanicii or să fie cu siguranță mai atenți la ce duce Khan în servietă!

Domnule ex ministru și diplomat de carieră, vă rog eu frumos, mai încet că ne aud englezii! Nu de alta, dar noi românii avem o imagine mai mult sau mai puțin la fel ca aceea a islamicilor în Anglia! Un englez adevărat (rasist) s-ar găsi in dificultate dacă ar trebui să aleagă lângă cine trebuie să trăiască, între un islmaic și un român!

Dvs. nu stiți asta prea bine, chiar dacă în teorie ar trebui, dat fiind că ați păstorit interesele românilor peste hotare. Pentru că nu ați avut niciodata nevoie sa vă căutați de muncă prin spălătoriile din Anglia!

Și în afară de asta, dați-mi vă rog frumos voie să vă spun public că nu sunteți numai ridicol, dar și iritant. Noi românii am fost obligați de cei ca Dvs. – nu zic Dvs. – doar cei per care social îi reprezentați, să fugim din țara noastră. De foame, de nevoie.

Englezii, dar si italienii sau nemții, așa răi și rasiști cum sunt ei, ne-au primit și ne-au dat de muncă. O casă și un viitor de cele mai multe ori. Ceea ce în România nu am putut avea. Cei ca Dvs. nu au lăsat nimic și pentru noi.

Acum, că unul ca Dvs își permite să critice alegerea londonezilor care au votat democratic și a căror democrație România poate doar să o viseze, este revoltător cel puțin. Și nu numai pentru românii care au nostalgie pentru comunism, dar pentru orice român de bun simț!

Ceea ce Dvs. vă cam lipsește se vede. Credeți-mă, domnule diplomat: Sadiq Khan chiar valoreaza mult mai mult decât Dvs! Nu numai pentru că e englez înainte de a fi musulman, dar mai ales din punct de vedere intelectual și uman!

Nu de alta, domnule diplomat, dar în felul ăsta chiar riscați sa deviați România spre est, și nu spre occident așa cum declarativ v-ați dori! Și mai riscați să închideți porțile spălătoriilor engleze in fața românilor care nu au avut norocul Dvs. și care își caută umili de muncă în orașul administrat de un musulman!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version