Singurătatea doare, te lasă fără lacrimi, îți oprește respirația. Te face să te consideri egoist pentru că vrei să ai oamenii lângă tine pentru eternitate, iar când ei obosesc și închid ochii pentru totdeauna, rămâi singur… pierdut… și îți rămâne în minte ultima conversație, ultima privire, ultimul sărut… Și speri că indiferent de religie, mentalitate sau concepții îi vei revedea într-o zi în ceruri, în altă dimensiune sau măcar într-un vis.
Oamenii renasc atunci când reapar în mintea noastră și trăiesc veșnic atunci când rămân pentru totdeauna în sufletul nostru.
În viață există momente, evenimente care te îngenunchează și există oameni care te învață să mergi pentru a doua oară, care îți dau putere, care alungă teama și întunericul. Nu ne temem de întuneric. Ne temem de necunoscut, de vulnerabilitatea pe care ne-o dă întunericul și uneori de gândurile noastre care devin mai vizibile, atunci când nu putem vedea clar.
Uneori îmi place să mă întorc în timp… să retrăiesc momente, amintiri. Când mă întorc în prezent mă redescopăr pe mine și îmi imaginez viitorul. Atâta timp cât avem imaginație nu există limite sau reguli. Suntem liberi să gândim și să visăm… și să credem… în noi!
Suntem liberi să căutăm iubirea! Iubim ca să zâmbim, ca să ne bucurăm de apusuri, ca să nu fim singuri. Iubim ca să ne simțim tineri și ca să îmbătrânim frumos. Uneori ajungem să iubim fără să așteptăm nimic în schimb… poate doar tot iubire. Atunci iubim cu adevărat! Nu poți stinge o flacără pe care ai aprins-o fără să vrei… iar dacă până la urmă o faci, te vei risipi în fumul în care flacăra moare.
Iubirea e în orice te înconjoară… în locuri, în oameni, în priviri, zâmbete, chiar și în lacrimi. Ne îndrăgostim de oameni, dar iubim timpul petrecut cu ei, clipele de fericire și amintirile dragi. Oricât am nega, avem nevoie de prieteni cărora să le spunem bucurii, neliniști, gânduri…gânduri pe care de multe ori nici noi nu le putem înțelege sau defini, dar ne liniștim în momentul în care le spunem cu voce tare și nu rămân ascunse doar în mintea noastră.
Suntem oameni și uneori superficiali. Nu ne dăm seama cât de norocoși suntem că trăim, că suntem prezenți în viața celor dragi, a celor care ne iubesc! Ne grăbim prin viață în căutarea fericirii…
Nu grăbi lucrurile! Vei ajunge prea repede la final și vei pierde conținutul! Și până la urmă… fericirea e relativă! Depinde de oameni, de momente, de experiențe, dar mai ales de tine însuți, de capacitatea ta de a alege din viață lucrurile care îți conferă fericire și de a rămâne nepăsător la durere.
Un râs de bucurie sinceră sau un suspin de durere ascunsă? Ești dirijorul propriei vieți! Alege portativul potrivit!