de Oana Iuraşcu
A te uita la revoluţiile altora… Cu memoria recentă a revoluţiei române şi cu tristeţea infinită a prezentului. O privire din afară, limitată la propriile experienţe.
Egipt. În trei săptămâni am asistat la o revoluţie, simplă în desfăşurare, dar complexă în înţelesuri, diferită şi nouă. În piaţa Tahrir din Cairo egiptenii au demonstrat, s-au rugat (poate una din imaginile simbolice ale acestei uriaşe schimbări), au dormit, şi-au spălat rufele, au rămas în corturi, au citit ziare lângă tancuri … Acest val nonviolent, insistent, a determinat, atunci când nimeni nu mai credea, demisia preşedintelui Hosni Mubarak, după 30 de ani de domnie.
O demisie şi ea ieşită din comun. După o rezistenţă soldată cu victime, Hosni Mubarak, lucru unic de altfel, şi-a cerut scuze poporului egiptean pentru durerile provocate, s-a declarat mândru de noua generaţie şi s-a retras. Incredibil de simplu. Pare prea simplu, dar de fapt acesta este esenţialul în privinţa unui fapt istoric de asemenea anvergură: claritatea indiscutabilă a schimbării. Transparenţa schimbării, rolul incredibil al armatei, care a refuzat să tragă în demonstranţi, bucuria celor care au aşteptat şi au primit revoluţia.
Să fii cinic şi bătrân la suflet după atâtea dezamăgiri, ros de neîncredere şi tot mai găseşti bucurie (vremelnică, altfel cum?) pentru şansa unică, neştirbită de sânge a altora. Pentru toţi cei obişnuiţi cu schimbări prin mari vărsări de sânge, aşa cum am fost crescuţi de la revoluţia franceză încoace, revoluţia egipteană este un punct de meditaţie în istorie pe o perioadă foarte lungă.
Revoluţii pacifice. Rugăciuni esenţiale politic, de pe un continent care până mai ieri răspândea frica. Folosirea Twitter-ului ca mijloc de comunicare în timpul căderii Internetului. „I feel alive”, („Simt că trăiesc”- n.n.) spunea un egiptean de 50 de ani, în timpul revoluţiei. Imposibil să nu înţelegi, clar şi limpede. Ochiul nedeprins de ani de zile cu imaginea clară, a politicii ce schimbă şi îmbunătăţeşte, se trezeşte. A-ţi aminti de revoluţia română şi de zorii începuturilor unei noi istorii….
Şi spectacolul grotesc al prezentului. După şase ani în regimul foştilor ofiţeri din Securitatea economică…ce avem de zis? A trece de la lumină, la întuneric, în zone unde numai minciuna, diversiunea vorbesc. În zone unde furtul, hoţia, controlul Justiţiei, al partidelor, monopolul de putere, binecuvântat de PPE şi FMI sunt virtuţi, unde muşamalizarea dosarelor e lege, unde presa e o caricatură care montează show-uri cu arestaţi şi şuşe dezbrăcate… Unde ziariştii independenţi sunt concediaţi fără nici o scuză doar pentru că au îndrăznit să spună ce ştie toată lumea, cu documente, despre trecutul prezidenţial şi afacerile din clanurile de naşi şi fini care ne conduc… Pe măsură ce alţii te învaţă că întotdeauna există speranţă şi determinare şi istoria se schimbă şi cunoaşte forme noi, pe-atât la noi cresc deprimarea, micimea, cupiditatea…clanurile puterii strâng din nou rândurile ca să conserve pe alte decenii ceea ce au deja, laolaltă cu obsesiile, prejudecăţile şi fixismele lor… Să nu uităm averile necercetate vreodată… Revoluţii şi deceniile de după…
Singurul lucru care este real şi rămâne simbolic peste ani, neafectat, întreg, este simţământul clar, puternic al libertăţii, imposibil de mistificat şi reprodus…Conştiinţa pe care o capeţi, nu se ştie de unde, în timpul revoluţiei că orice este dintr-o dată posibil. Şi chiar devine. Doar în această zonă există solidaritate, a eliberării. Apoi, urmează pentru fiecare propriul destin. Destinul nostru a fost să fim conduşi la 20 de ani de la revoluţie de un domn care dădea cu subsemnatul la miliţia de tristă amintire încă din juneţe… Am avut Junime, juni paşoptişti, juni revoluţionari… Am rămas cu junii din marina comercială… Destinul nostru a fost cel al mistificării…De aceea în sistemul de astăzi tot ce contrazice mistificarea e minciună şi e rău. Cine vorbeşte public despre filele dosarului de negăsit al preşedintelui este mai devreme sau mai târziu mazilit… Şi este rău… Din păcate, trecutul şi păcatele preşedintelui, minciunile, PR-ul de acoperire… nu contează! Adevărurile istorice nu se negociază hăituind ziarişti.
A privi revoluţiile altora şi deceniile noastre…de după, începuturile şi infernurile lumilor închise unde tocmai gardienii îţi predică despre schimbare. Ai de ales? Da! Chiar şi pentru o zi, iluzia speranţei unui alt viitor..Ca o rază de lumină reflectată de lumile altora în propriul infern.
*The days after (eng.) – Zilele care urmează