in

Știri din colonie: premierul interimar Nicolae Ciucă, decorat de ambasadorul SUA cu „Legiunea de Merit”, în prezența lui Klaus Iohannis

Sorin Cehan

Astăzi am mai asistat la un episod scandalos din seria de închinări la Înalta Poartă de la Washington.

După ce în prima zi după ce a fost numit premier interimar, fostul general Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, astăzi același Nicolae Ciucă a primit „Legiunea de Merit” de la același ambasador.

De remarcat că același ambasador s-a implicat fățiș în campania electorală, susținând PNL, în disprețul condiției sale de ambasador și a Convenției de la Viena.

Dedicarea ministrului Ciucă și serviciul depus pentru România este un model pentru toți cei care și-au servit țara. Legiunea de Merit este cel mai mare premiu pe care Statele Unite, forțele noastre îl pot oferi unui cetățean non-american. Este oferit pentru o conduită excepțională și meritorie, în prestarea unui serviciu și a unor realizări remarcabile.

Ministrule Ciucă, astăzi, vă alăturați unui grup mic, dar foarte distins de persoane care au primit medalia. Acest grup include eroi, precum președintele Dwight D. Eisenhower, generalul George S. Patton și Regele Mihai I al României. Meritați să vă numărați printre ei”, a declarat Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România.

La eveniment a luat cuvântul și Președintele României, Klaus Iohannis.

Comparat cu Eisenhower? Pentru ce ar trebui să fie numit Nicolae Ciucă „un model” de către ambasadorul Zuckerman (născut Zaharescu)?

Poate pentru că în vârful pixului lui Nicolae Ciucă stau acum miliardele de heltuit pe armament cumpărat din SUA?

Poate pentru că în ultima ședință a guvernului Orban, din 4 decembrie, guvernul a decis să cumpere, direct din SUA, fără licitație, un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă, cu prețul de 200 de milioane de euro?

Este doar ultima achiziție dintr-un șir lung.

Cu circa două luni în urmă, ministrul Apărării Ciucă a anunțat triumfător că România a cumpărat pentru Forțele Terestre 227 de transportoare blindate Piranha 5, produse de firma americană General Dynamics European Land Systems (GDELS) – Mowag. Valoarea totală contractului este de aproximativ 868 milioane de euro, conform MApN.

Înainte de achiziția blindatelor Piranha, Ministerul Apărării cu Ciucă în frunte a sărbătorit achiziția primului sistem de rachete Patriot, care a costat 910,1 milioane de dolari americani.

Cu cine trebuie să ne războim? Nu am aflat încă.

Este greu de înțeles această goană după armament în condițiile în care România se împrumută masiv pentru a face față cheltuielilor curente și crizei determinate de pandemie.

Decorarea ex-generalului Ciucă seamănă a răsplată  oferită de „stăpâni” celor mai ascultători subordonați.

https://ziarulromanesc.de/romania/romania-nu-are-bani-de-pensii-si-alocatii-dar-se-inarmeaza-868-milioane-de-euro-cheltuiti-pe-blindatele-piranha-v/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Condiții pentru românii din Diaspora care se întorc în țară pentru sărbătorile de iarnă

Coronavirus în Italia, buletinul de astăzi, 15 decembrie: 14.844 de cazuri noi și 846 de decese