Adrian Bogdan
Decembrie este o lună importantă pentru Italia. Se votează. Nu pentru a alege guvernul sau președintele țării, dar pentru a spune dacă modificarea Constituției Italiei se poate face sau nu. Referendum dorit de Renzi și împotriva caruia toată opoziția unită strigă ca din gură de șarpe: Dictatură!
Românii din Italia au puțin de a face cu acest referendum din punct de vedere direct. Dar au foarte mult de a face din punct de vedere indirect. Acest referendum va produce consecințe imposibil de cuantificat sau de intuit nu numai pentru italieni, dar și pentru românii ce locuiesc în Italia în mod definitiv.
Să clarificăm: La acest referendum pot să voteze doar italienii. Sau mai bine zis: cei care au cetațenie italiană! Din acel milion de români în Italia, practic pot să voteze doar o foarte mică parte. Cei cu pașaport italian! Restul sunt spectatori, dar mai ales: sunt cobai! Ce altceva poate fi o persoană care nu votează, ori pentru că nu are dreptul ori pentru că nu vrea? Un cobai, un cetațean pe care se pot face experiențe politice și sociale fără a se teme consecințe – deloc! Experimente ciudate, câteodată benefice, mult mai des experimente ce le atacă drepturi fundamentale. Oricum se va sfârși și orice efect va avea votul din decembrie pentru această țară, acel cetățean ce nu a votat nu poate decât sa fie decât un animal de laborator!
Nu dragi prieteni, nu este vina nimănui și nu critic pe nimeni pentru că nu votează, mai ales în acest caz al referendumului. Nu are nimic dacă mii și mii de români sunt aici de mai mult de 4 ani și ar fi putut să ceară cetațenia, pentru că îndeplinesc condițile s-o obțină. Nu are nimic, că nu voteză acum! Pe ei nu-i interesează votul, politica, cine conduce si cum conduce țara asta în care trăiesc; pe ei îi interesează salariul la sfîrșit de lună și să stea bine familia lor! Neînțelegând că binele trece prin politică înainte de toate!
Gândiți-vă că peste 80% din italieni nu au nici măcar habar despre ce se votează. Între românii rezidenți aici, procentul este și mai necruțător. Statisticile spun că doar 3% din românii rezidenți în Italia sunt cetățeni italieni. Adica vreo 30 de mii din milionul acela oficial. Aici e și mai dureros: din acești 30 de mii circa, probabil doar vreo 10% vor merge să voteze la acest referendum. Cum votează, e cu siguranță treaba lor, a culturii de care dispun, a informației la care sunt expuși si a părerilor ce se vehiculează în jurul lor și care determină părerea lor. Nu contează cum votează, măcar de-ar vota!
Să vedem un pic despre fondul acestui referendum!
De ce afirm că este important? Simplu! Pentru că încearcă să modifice Constituția Italiei, rămasă așa de mai mult de o jumatate de secol. O Constitutie bună, este de afirmat. Care a garantat democrația în această țară pentru atâția ani.
De ce vrea Renzi să modifice Constituția? Simplu din nou! A explicat bine Berlusconi pe când era premier: “Președintele Consiliului de Miniștri are mâinile legate. Nu poate face mult. Poate să convoace Consiliul de Miniștri și poate reprezenta Italia în exterior din punct de vedere instituțional. Dar nu poate decide în ceea ce privește argumente concrete!”.
Berlusconi s-a plâns mereu de lipsa de autoritate decizională a premierului italian. Doar miniștrii pot decide! Cel al trasporturilor, în domeniul său. Cel al sănătății în acel domeniu. Cel al muncii, în ceea ce privește drepturile si obligațile salariaților. Și așa mai departe. După ce un ministru decide, dacă nu este vorba de o decizie tehnică și dacă Consiliul de Miniștri este de acord, această decizie trebuie să fie supusă parlamentului pentru aprobare. Doar dacă guvernul nu cere încrederea parlamentului. Caz în care parlamentul votează da sau nu pentru ramânerea guvernului în funcție sau trimiterea acestuia acasă, neintrând de fel pe fondul deciziei ce a fost luată în acel domeniu.
Este un mecanism complicat, destul de greu de înțeles sau de urmărit. Care leagă mâinile guvernului de parlament, de bunăvoința acestuia. Și Renzi vrea să poată decide rapid. Vrea o singură cameră cu putere decizională care sa poată hotărî în funcție de majoritatea din care este compusă. Fără să-i fie puse bețe în roate de fiecare dată, de treceri infinite pe la Senat și înapoi la Camera deputaților. Asta voia și Berlusconi, cu siguranță. Constituția le-a interzis această putere premierilor italieni. Și a fost bine așa. Democratic!
Ar putea să fie în continuare bine așa. Dar timpurile s-au schimbat și o țară ca Italia se găsește blocată în propria birocrație chiar atunci când lucrurile o iau razna. Efectul criză economică continuă nemilos, Europa nu mai înțelege ce i se întâmplă și își revarsă nervii pe tări cum este chiar Italia; conflicte stau sa izbucnească oriunde. Chiar de mâini legate nu are nevoie această țară – acum!
Este adevărat, ar putea exista o derivă autoritară a celor aflați la putere în cazul în care Constituția va fi schimbată. Mult mai multă putere în mâna lor. Întrebarea este totuși: în caz de nevoie, când a hotărî imediat si eficient poate face diferența, ce anume am vrea noi, românii din Italia? Democrație în toate modurile și să fim victimele prezentului, sau un guvern puternic în stare să decidă, orice decizie ar lua?
Nu este cazul să vă alarmați; Italia are anticorpi destui creați de atâția ani de democrație si capitalism de piață, pentru a ne fi frică nouă românilor că Renzi se poate transforma în Mussolini! Mai bine însă un Renzi oricare cu puterea de a decide? Sau un Renzi oricare sperietoare de ciori?
Acum, acei români care pot și vor să voteze – puțini la număr, dar temerari – vor ști cum să voteze! Cei care îl urăsc pe Renzi au un motiv în plus să voteze NU; ceilalți măcar pot decide să voteze DA. Important este să voteze! Sperând că votul lor poate conta și pentru cei 970 de mii de români spectatori!