Menu
in

Priveliștea tristă a unei așa-zise griji pentru românii din diaspora

Andi Rădiu

”Secretarul de stat Lilla Debelka a efectuat duminică, 14 aprilie, o vizita de lucru în Italia (foto, n.r.), la Olbia (Sardinia), la invitația mediului asociativ românesc.” se anunță într-un comunicat de pe site-ul ministerului pentru românii de pretutindeni. Uitându-ne atent la fotografii, descoperim alți doi demnitari prezenți la aceeași întâlnire: senatorii PSD Dan Manoliu și  Ioan Vulpescu. În sală, 18 persoane, intinse plictisite pe scaune, cu siguranță cu gândul la orice altceva decât la discursurile, cu siguranță, demagogice ale celor trei politicieni. Ținând cont că era o întâlnire ”de lucru”, e clar că cei trei nu au venit pe cheltuială proprie, ci cu deconturi ”de la București”. Rezultate? În afară de un comunicat și trei foto pe Facebook, nimic altceva.

”Românii sunt o prezență constructivă  în societățile în care trăiesc, chiar dacă ne-am dori să se întoarcă acasă în număr cât mai mare, iar țara noastră depune demersuri pe lângă statele unde există comunități numeroase, în încercarea de a se asigura că drepturile și libertățile lor sunt respectate. Dorim să avem un dialog deschis  despre modul în care vă putem fi alături! De asemenea, vă încurajăm să vă implicați în viața culturală, socială și politică, din comunitățile în care trăiți, pentru ca vocea dvs să fie auzită. Asigurându-vă încă o dată de sprijinul nostru total, vă doresc succes în tot ceea ce veți întreprinde”

Acesta e mesajul Lillei Debelka (președinta PSD Diaspora) și singura concluzie de după întâlnire. E priveliștea tristă a unei așa-zise griji pentru românii din diaspora. Singurul lucru care se reține e acela al turismului pe bani publici. Și nu în orice perioadă, ci în perioada electorală.

Organizatorul, sau mai bine spus organizația care a trimis invitația ca pretext pentru vizita celor trei politicieni, este FORI (Federatia Organizatiilor Romanesti din Italia). Doar în anul 2018 au fost depuse la MPRP 16 cereri de finanțare pentru 7 asociații membre FORI. Din cele 16 solicitări, 6 proiecte au primit finanțare. Nu e rău să depui proiecte și să folosești banii, ba chiar e indicat, dar uitându-mă pe paginile de Facebook ale celor din conducere și ale responsabililor, văd postari cu bannere proPSD. Și îmi vin în minte povestirile multor asociații care de ani de zile se zbat să primească măcar un proiect, și nu reușesc. O fi din cauză că nu „se implică”? Cine știe? Prea multe coincidențe.

Hai să trecem la cei doi senatori PSD, Vulpescu și Manoliu. Ambii în Comisia pentru comunitățile de români din afara țării din Senat. Deci și ei în vizită de lucru, adică tot pe cheltuiala publică. Complet necunoscuți. Am încercat să găsesc vreo intervenție de-a lor în trecut, vreo reacție, propunere legislativă sau măcar o postare prin mediul virtual din care să reiasă că nu dorm de grija diasporei. Nimic.

Soarele din Sardegna e mai strălucitor, clima e bună, gastronomia de vis, știm cu toții acest lucru. O deplasare ”la invitația mediului asociativ” face bine la reumatism, vindecă stresul, calmează nervozitatea acumulată pe băncile Parlamentului. Cu asta, cred, suntem cu toții de acord. Dar, asemenea întâlniri, în afara faptului că nu aduc nimic nou, ne întăresc ideea că politicienii și asociațiile se întrec în cursa spre zero credibilitate, iar nivelul de încredere în politicieni și ”lideri” e mai jos ca oricând.

PSD Italia îl vrea pe Cristian Rizea ministru al diasporei: „Sunt onorat de această propunere”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version