Oana Iuraşcu
Sunt lucruri mici, din care se face substanţa traiului de zi cu zi, asupra cărora nimeni nu meditează. Suntem din ce în ce mai asaltaţi de o anume tehnicitate a contemporanului, care nu lasă loc, aparent, unor observaţii altminteri esenţiale. Dacă te limitezi la interfaţa pe care mass media o recomandă ca pe o oglindă a vieţii româneşti ai toate şansele să te înstrăinezi spiritual, profund de propria ta ţară şi de un mod de a fi.
Mass media este sufocată de prezenţele politice, care în România sunt supradimenisonate. Televiziunea este drogul absolut, nu atât pentru populaţie, cât pentru politicieni. Excesele politicii din ultimii ani au creat şi un monstru special, o alianţă crâncenă între politicieni şi televizoare. Conţinutul mesajului de presă în ultimii ani s-a alterat, mai toată lumea fiind nevoită să înghită un tip de tabloidizare extremă. În afară de cronica pâinicii negre (aşa cum este numită în redacţii) – crime, arestări, sânge – putem citi, ca la gazetele de perete de odinioară, cronica vieţilor nesărate ale vedetelor de Dâmboviţa – amanţi, certuri, decolteuri şi altele.
Aceste „gusturi”, care în mod normal fac obiectul jurnalismului tabloidizat, marginal, la noi sunt proiectate de media, ca „model” pentru toată populaţia. Dacă priveşti mult la televizor ai crede că suntem o naţiune de bârfitori isterici. Impresia, falsă de altfel, este creată de limitarea interesului mass media către fapt divers. Funcţia educativă a presei a a fost abandonată în ultimii ani, pe fondul unui regim politic puţin interesat de cultură.
Populismul militant al politicii din ultimii ani a imprimat atitudini periculoase în societatea românească. Să ne gândim doar la obiceiul instigării unor categorii de cetăţeni împotriva altora, sau al identificării unor duşmani ai puterii. Atitudini civic violente, care lipsite de un echilibru raţional din partea societăţii civile, pot altera un anumit set de valori comune. Cu alte cuvinte, ne alterează ca societate şi ca oameni. Desigur că în România, dominată atâţia ani de cultul liderului unic, tot ce ne mai lipsea era să fim păstoriţi de un avatar al tuturor spaimelor colective. După aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, noi nu ne-am deschis ca popor, după 50 de ani comunism, către Europa visată de generaţii de intelectuali, deţinuţi politici, simpli cetăţeni şi care mai suntem prin grădina patriei.
Nu! O stranie conjunctură politică, dominată de o dreaptă inflexibilă (tema îngrădirii popoarelor în interiorul UE, îndărătul graniţelor este discutată în Parlamentul European, dar noi nu vom auzi asemenea discuţii de la PDL- iştii cadrişti de acolo) ne ţine ostatici parcă unei anumite mentalităţi. Ea este atât de bine reprezentată de cel mai iubit fiu al poporului. Umbra dumisale şi nu eforturile de emancipare a poporului domină televizoarele şi viaţa publică. Nu trebuie meditat serios asupra liberei circulaţii a românilor în interiorul UE.
De ce? Pentru că libera circulaţie, fără drept de muncă în ţările UE, nu înseamnă decât turism scump. A te gândi la aceste lucruri înseamnă însă a ridica problema însemnătăţii politice a României în interiorul Uniunii şi implicit, a face un bilanţ politic al actualei administraţii. Nu este cazul! Chestiunea aderării la spaţiul Schengen – care este doar începutul unui proiect politic vast – a fost transformată, în principal de atitudinea politicienilor ,într-un spectacol umoral, redat regulamentar la TV, ca defilare cu arestări.
Cu ajutorul mass media – iată că populismul este o armă cu două tăişuri – am intrat într-un episod de semisterie naţională, cu ţări care ne duşmănesc şi cu îndemnuri mobilizatoare de tip „să facem totul”. Avem din nou spectacole televizate cu arestări de vameşi, un teatru anti-corupţie de ţi se face părul măciucă. După episoadele cu caltaboşi şi arestări cu mascaţi, din anii precedenţi, tabloidizarea i-a obligat pe redactori să ne dea amănunte şi din vieţile private ale vameşilor arestaţi. Peste tot acest borş mediatic a răcnit şi „vocea patriotului naţionale”.
Deşi un şef de stat nu se ocupă cu amănunte din anchetele în curs, preşedintele român se ocupă. Dumnealui deja a transmis vameşilor arestaţi, via TV (avem tribunale prezidenţiale deja?) să spună cât au primit şpagă, în schimbul unor pedepse mai mici. Printre picăturile de venin, am aflat de la preşedintele României şi că Omar Hayssam nu are cancer. Acest mod de a controla, de a superviza – până şi fişele de sănătate?! – de a amesteca orice într-un vârtej este stilul care domină viaţa publică din România. Apetenţa către amănunt, emotivitatea, înclinaţia către insultă – printre arestări, şeful statului s-a ocupat şi de Claudiu Săftoiu, fostul său consilier, acum un „nimeni”- nu vin din Europa, oameni buni! Vin din bolgiile trecutului, din amintirile despre Elena Ceauşescu, o altă păstoare a neamului care se interesa de vieţile private ale cetăţenilor. Ea se ocupa de Violeta Andrei, preşedintele actual se ocupă direct de botezuri, sănătatea altora şi ne dă la televizor reality show-uri cu vameşi..
Să fim cinstiţi! Nici un lider al României, de la această fostă primă doamnă, nu a imprimat vieţii publice atâta fascinaţie pentru josnicie, pentru provocare….Ce nevoie avem noi, ca popor, să fim informaţi ce e în fişa de sănătate a lui Hayssam? De unde vin informaţiile de acest gen? Ce nevoie avem noi, după 20 de ani de tranziţie chinuită, de răfuielile personale ale unui şef de stat cu o familie de cetăţeni români cu care a lucrat? Trebuie să ne bucurăm că sunt arestaţi oameni, tot timpul, pe bandă rulantă? Simte careva nevoia zilnică a coborârii în infern? Pentru că asta ne oferă televiziunile şi viaţa publică. Chipul multiplicat până la saturaţie a acestui „model” de viaţă.
A fi român, oriunde te-ai afla, pare deocamdată un amănunt care scapă mass media dominate isteric de umbra vremelnică a unui lider. Ce să ne fi învăţat acest lider şase ani până acum şi să fi scăpat mass media televizate: indiscreţie, scandal, certuri, luptă violentă pentru putere, insulte, chinul explicit al limbii române? Suntem diferiţi dar ne unesc atâtea lucruri, ca români. Orice simplu act de cultură, a citi, a vorbi civilizat, a te purta omeneşte, orice amănunt care ne îmbunătaţeşte viaţa, a nostră ca şi pe a altora, este un act de rezistenţă împotriva acestui chip vetust al politicii. Şeful statului nu citeşte cărţi…Este o informaţie publică.
Dar noi trebuie să ştim un singur lucru: important e să citim noi. O carte veche, a anticilor chinezi spune că aceia care conduc trebuie să fie superiori celor conduşi. Indiferent de chipurile puterii de azi, această simplă propoziţie a rezistat timpului. Va trece şi de actualul preşedinte!
