Dan Popa
Totul a început cu cererea Direcției Naționale Anticorupție către Senatul României de ridicare a imunității parlamentare a senatorului PSD Dan Șova, pentru comiterea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu și crearea unui prejudiciu de aproape 3,5 milioane de lei.
Senatul a votat în data de 25 martie a.c., iar rezultatul votului a fost că majoritatea senatorilor prezenți în aulă au votat în favoarea cererii DNA. În acest moment, președintele Senatului, d-l Călin Popescu Tăriceanu, nu trebuia decât să îndeplinească o simplă formalitate și să confirme această decizie, pentru ca ea să poată fi pusă în aplicare.
Surpriză însa: Tăriceanu apelează la un vechi articol din Regulamentul Senatului, care spune că hotărârile se iau cu votul majorității membrilor Senatului și, prin urmare, voturile exprimate de senatorii care au raspuns pozitiv la cererea DNA nu ar fi fost suficiente!
Imediat după această întâmplare scandaloasă, mai mulți senatori PNL au contestat vehement această decizie, deoarece articolul invocat de Tăriceanu – art. 173 din Regulamentul Senatului – fusese deja declarat neconstituțional încă de acum 2 ani de către Curtea Constituțională a României, deoarece contravenea articolului 76 alin. 2 din Constituția României, care spune că “legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți în fiecare Cameră”.
Și iată că, în data de 6 mai a.c., CCR le dă dreptate senatorilor contestatari declarând hotărarea președintelui Senatului ca fiind neconstituțională.
Deși situația este mai mult decât clară, lucrurile nu se termină însă aici! În mod normal, această decizie a CCR ar fi trebuit pusă în aplicare fără întârziere și să-i fie dată mână liberă DNA-ului, pentru a-l putea aresta și cerceta, în sfârșit, pe numitul Șova Dan Coman, numai că, din nou, Tăriceanu și senatorii PSD au hotărât, cu de la sine putere și sfidând Constituția României și hotărârile Curții Constituționale, să-i mai dea o șansă “nevinovatului” Șova.
În practică, acești viitori clienți ai DIICOT au hotărât că ar fi mai bine pentru Șova dacă, în loc să se aplice hoatărârea CCR, s-ar lua toată procedura de la capăt, ca să se tragă cât mai mult de timp, și să se voteze din nou în Senat, în speranța că votul senatorilor va fi diferit de această dată și că, astfel, îl vor putea scapa din mâna procurorilor pe miruitul Dan Șova.
Între timp, însă, se produce un alt eveniment. Acum cateva zile, pe 21 mai, Curtea de Apel București hotăra că numita Mariana Rarinca este nevinovată, după ce fusese condamnată inițial la trei ani cu suspendare, pentru că ar fi șantajat-o pe Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. În așteptarea sentinței definitive, însă, Mariana Rarinca a executat 191 de zile de arest preventiv. Evident, datorită faptului că această sentință este definitivă, ea nu mai poate fi atacată. Prin urmare, asta înseamnă că, foarte probabil, s-a comis o eroare judiciară.
Aceasta eroare a Jusției, însă, vine la cunoștința lui Tăriceanu, căruia îi cade cum nu se poate mai bine! Pe de o parte, pentru a putea abate atenția opiniei publice de la cazul Șova și de la propria-i „eroare”, iar, pe de alta, pentru a putea ataca Justiția, împotriva căreia mai toți parlamentarii au câte un dinte.
Așa că, fără a mai pierde timpul, Tăriceanu și alți patru senatori ies la rampă și, cu tam-tam-ul de rigoare făcut în presă și printr-o scrisoare deschisa, îi cer Presedintelui Iohannis:
“Vă cerem Domnule Preşedinte, să folosiţi atât instrumentele legale constituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu (șefa ÎCCJ) şi Laura Codruţa Kovesi (șefa DNA).”
Nici mai mult, nici mai puțin!
Ca președinte al Senatului, Tăriceanu știe însă foarte bine că un magistrat nu poate fi destituit decât în anumite condiții și numai cu acordul scris al Consiliul Superior al Magistraturii (unde Președintele României poate conduce ședințele, însă nu are drept de vot), dar el dorește doar să facă circ, pentru a distrage atenția de la propriile “erori”, dar și pentru a arăta opiniei publice că “ați văzut, de când vă spunem că procurorii și judecătorii ne tot condamnă colegii, deși aceștia sunt nevinovați ca niște prunci nou născuți?!” Altfel, de ce l-ar interesa pe ditamai președintele de Senat soarta unui cetațean oarecare, că doamna respectivă nu era nici senator și nici ministru! Și apoi, când s-a mai întamplat una ca asta în politica româneasca?!
Desigur, Tăriceanu va continua să susțină „nevinovația” colegilor săi și pe cei ai lui Ponta – un binom destul de ciudat pentru un liberal – numai că sunt puțini cei care mai cred în nevinovăția parlamentarilor noștri, iar în nevinovația lui Dan Șova – cu atât mai puțini. Cât despre moralitatea lui Tăriceanu, nu cred că mai e nevoie să mă pronunț eu.
