Andi Rădiu
Membrii și simpatizanții PSD din diaspora, împreună cu familiile lor, sunt amenințați, înjurați și intimidați. Este afirmația pe care au făcut-o Lilla Debelka (președinte PSD Diaspora) și Ilan Laufer (președinte PSD SUA) pe paginile de Facebook. Cei doi aduc în discuție, doar prin afirmații, fără probe clare, faptul că nu sunt lăsați să-și propage ideile și programele partidului.
”De când am devenit Președinte PSD SUA sunt înjurat, atacat religios și chiar amenințat cum nu se poate mai rău.”, a scris Ilan Laufer.
Mai mult Lilla Debelka condamnă faptul că există ”acțiuni de intimidare și contestare a dreptului PSD de a-și putea exprima punctele sale de vedere, atât în diverse state ale Uniunii Europene, cât și în SUA”.
Totul a pornit de la Laufer, după o vizită în Portland Oregon, acolo unde abia a reușit ”să strângă cu arcanul” șapte persoane. ”Am avut parte de o primire fantastica din partea comunitatii romanesti din Portland”, a scris Laufer, dar uitându-ne pe foto, observăm în afara lui și a unei doamne care îl însoțește peste tot, doar 7 persoane, cu doi preoți în frunte.
Apoi, a publicat o fotografie cu ”marele” grup pesedist dar a adăugat deasupra persoanelor din foto sigla ”Organizația PSD Oregon”. El spune că toți cei prezenți au fost de acord, însă pe rețelele de socializare au apărut discuții despre ”șmecheria” pe care Laufer a făcut-o.
”Să vezi ce nenorociți ăștia de la PSD…ieri la biserică, preotul a spus că a fost chemat la centrul cultural românesc pentru diverse discuții legate de înființarea consulatului românesc aici…și că primesc ceva donații pentru biserică…nimic despre PSD…și la sfârșit s-a făcut o poză de grup. Pe facebook a apărut asta (sigla cu PSD Oregon, n.r.). A încercat (preotul, n.r.)să-l sune pe Laufer…și nu a răspuns. Era preotul negru de supărare…Nenorociții…”, a scris o româncă din SUA.
E evident ”bătaia peștelui”. În preajma alegerilor apar ca din senin filiale noi, care funcționează până după alegeri și istoria filialelor de partid românești din diaspora e plină de asemenea exemple. Nu doar de la PSD, ci și de la majoritatea partidelor. Nimeni nu aduce în discuție legalitatea acestor filiale, care funcționează doar pe hârtiile celor de la București și se întâlnesc în locuri oarecare, nu în sedii de partid. În SUA, și nu numai, dacă îți pui o firmă care să indice că acolo e o filială de partid politic, ai poliția la ușă în două minute. Lucru care s-a mai întâmplat de altfel pe vremea PDL-ului, atunci când deputat de diaspora era William Brînză.
Ipocrizia, minciuna, demagogia sunt la ele acasă în această perioadă. Filialele de partid nu au funcționat și nici nu vor funcționa vreodată în diaspora, pentru că toți cei care se înregimentează așteaptă un beneficiu, un câștig imediat din partea partidelor, iar partidele nu se țin de cuvânt niciodată. Trec alegerile, trece și atenția Bucureștiului către filiale. Mai rămân doi-trei care din naivitate mai ridică mâna în numele partidului unde plătesc cotizația, dar fără să aibă vreo valoare politică.
Incidentele de la Portland însă nu fac bine nimănui. Cei 7 ”curajoși”, din care doi erau preoți, care s-au pozat cu Ilan Laufer vor rămâne pe veci cu ștampila PSD în frunte, chiar dacă se aflau întâmplător acolo. Vor fi mereu ”persone non grata” în comunitate. Cuvintele sunt de prisos, politica românească nu face altceva decât să dezbine românii din diaspora.
În curând vor fi alegeri locale în Italia și Spania. Acolo ar trebui să vedem intervenția partidelor românești. Să existe contacte cu partidele italiene sau spaniole, să ajute logistic și chiar material candidații români care doresc să intre în consiliile locale. Ar fi o investiție pe termen lung, românii ar învăța administrație publică adevărată, ar căpăta experiență, pentru ca mai apoi, cine știe, să o pună în slujba României. N-ai să vezi așa ceva. Au existat în trecut câteva inițiative, atât la PSD, cât și la PDL, dar susținerea a durat doar la nivel declarativ…apoi, toți cei implicați s-au trezit singuri sau în cel mai bun caz chemați la vreo ședință de partid în România…pe bani lor, evident.
Citiți AICI și AICI declarațiile Lillei Debelka și Ilan Laufer
Priveliștea tristă a unei așa-zise griji pentru românii din diaspora