in

Opriți vânătoarea de vrăjitoare! Ministra diasporei, pusă la zid pentru „Colectiv”, apărată de medici și de comunitatea din Israel

Noul ministrul al românilor de pretutindeni, Andreea Păstârnac, fostă ambasadoare în Israel, a fost pusă la zid chiar înainte de a-și începe mandatul, pentru că ar fi „mințit” în legătură cu cazul Colectiv.

Concret, „minciuna” noului ministru ar consta în afirmația că statul Israel, în urma eforturilor sale ca ambasadoare, a fost unul dintre primele state care a acordat asistență pentru tratarea răniților din clubul Colectiv. Soția unuia dintre răniți în schimb afirmă însă că decizia de a-și aduce soțul în Israel îi aparține.

”Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal.”, a afirmat Andreea Păstîrnac, la audierea în comisiile parlamentare, care au avizat numirea ei la conducerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

”Este o minciună sfruntată! Decizia de a-l duce pe Matei în Israel după ce a fost rănit în Colectiv a fost a mea! Această individă nu a avut nicio legătură. Tot ce a făcut a fost să vină la spital cu fotograful de casă să se pozeze cu mine. Eram atât de speriată de ce se întâmpla cu Matei că nici măcar nu am realizat că a fost cineva care a făcut poze. Mi-e scârbă!”, a declarat Oana Matei, soţia lui Cristian Matei, rănit în incendiul din clubul Colectiv.

Acuzaţie gravă la adresa noului ministru al Românilor de Pretutindeni: a minţit în fața comisiilor parlamentare

Cu toată solidaritatea pentru răniții de la Colectiv, asemenea contestații trec cu vederea faptul: răniții în cauză a fost tratați în Israel. Puteau fi tratați fără ca Ambasada să se implice? Imposibil.

Mai multe persoane nemulțumite de activitatea Ambasadoarei au făcut o petiție pentru demiterea acesteia, pentru că nu s-ar fi implicat destul în acest caz. Petiția a strâns 335 de semnături. Multe? Având în vedere agitația din acele zile, sunt puține. În Israel sunt sute de mii de români care urmăreau cu atenție evenimentele legate de Colectiv.

Dar nu numai atât. Foarte mulți membri ai comunității au ajutat familiile care au venit cu răniții în Israel, formând un grup de solidaritate cu care ambasadoarea era mereu în contact.

Iată ce a scris Jurnalul Săptămânii din Israel, o publicație din comunitate, la aflarea veștii că ambasadoarea a fost numită ministru:

«Aflată pe nedrept în centrul unei avalanșe de calomnii și bârfe totalmente nefondate din partea unor indivizi neluați în seama de nimeni, indivizi care au lipsit de la cele mai elementare lecții de respect și bun simț, dar respectată, iubită și apreciată de personalități politice, culturale și științifice din Israel și România, în frunte cu primul ministru Beniamin Netaniahu și președintele Reuven Rivlin, precum și de evreii români și adevărata presă din Israel, Excelența Sa, d-na Andreea Pastârnac, actualul ambasador al României în Israel din 2013, a fost numita ministrul pentru Românii de pretutindeni în guvernul Grindeanu. »

Sunt aceste afirmații „ode”?

Putem citi alte materiale, chiar din zilele care au urmat tragediei Colectiv.



Jurnalul Săpămânii din 5 noiembrie 2015, prezintă declarația dr. Tzvika Berkovitz, medicul personal al premierului israelian Beniamin Netanyahu și consul onorific al României în Israel, care a coordonat un ajutor medical pentru răniți în acele zile:

«Imediat ce am aflat despre tragedie, mi-am pus întreaga energie și mi-am folosit toate legăturile pentru a mobiliza un ajutor cât mai mare pentru victimele catastrofei de la București. Am fost în permanență în contact atât cu ambasadoarea României în Israel Andreea Păstârnac cât și cu ambasadoarea Israelului la București, Tamar Samash. Am reușit să obțin datorită eforturilor depuse donații în valoare de 150.000 euro pentru procurarea medicamentului NexoBrid al firmei israeliene Mediwound. Duminică dimineață atât medicamentul cât și medicii israelieni se aflau deja la București. Nu a fost ușor dar sunt mulțumit că am putut contribui astfel la ușurarea suferințelor tinerelor victime nevinovate.»

În Jurnalul Săptămânii din 12 noiembrie, putem citi un apel al Ambasadei, care mulțumește oamenilor pentru solidaritate și invită reprezentanți ai comunității pentru o întâlnire legată de acest caz.

În acel număr apare o fotografie a ambasadoarei Păstârnac alături de Oana Matei, soția rănitului, care o acuză acum pe aceasta de minciună.



Iată ce se spune în articol:

«(…) Un rol primordial în mobilizarea forței medicale israeliene și facilitarea donării cantităților de NexoBrid pentru victimele tragediei de la Colectiv, l-a avut doctorul Tzvika Bercovici, originar din România, consul onorific al României la Ierusalim și medicul oficial al primului ministru Beniamin Netanyahu.

Spitalul Tel Hashomer s-a mobilizat pentru ajutorarea victimelor Profesorul Zeev Rotstein, directorul general al spitalului Tel HaShomer Sheba Medical Center, a decis să acorde orice ajutor necesar victimelor tragediei de la Bucuresti, de la clubul Colectiv, acest centru medical fiind unul dintre cele mai dotate din lume cu specialiști și tehnica medicală pentru trauma si post-trauma în caz de arsuri grave. Directorul adjunct al spitalului, Bruno Lavi, originar din România, a contactat-o pe ambasadoarea României în Israel, Andreea Pastârnac, pentru a-i transmite că experții în arsuri ai spitalului israelian sunt pregatiți să primească răniți din România sau sa acorde orice fel de expertiza si suport de tehnica medicala în aceasta tragedie.

O întâlnire emoționanta a avut loc duminica seara la secția de terapie intensiva a spitalului Tel Hashomer, unde ziariștii Doina Meiseles (Jurnalul saptamânii, Revista Magazin), Nando Mario Varga (Agenția de știri on line Anima News) și pianista Liana Herman (Asociația ziariștilor și oamenilor de cultura de limba româna – AZOCLR) s-au întâlnit cu rudele celor doi tineri raniți grav în tragedia de la Colectiv, transportați în Israel. Este vorba de ziaristul Pro TV Cristian Matei și fotograful ing. Catalin Ilnițchi.

Spre surprinderea noastra, sala de așteptare era plina de membrii marelui grup organizat pe Facebook, ”Shorashim romanim” (11.334 de membri), ai carui principali administratori sunt Tsiky Berger Cohen și Pinni Cohen. Aceștia ne-au relatat că Shula Elboim, Rolanda Levy și sute de alți membri ai grupului Shorashim Romanim fac totul pentru a asigura ceea ce este nevoie pentru familiile victimelor.

Pe parcursul serii au mai venit alți prieteni, cu toții mobilizați de doi oameni de mare suflet, soții Florin și Galit Munteanu. Mâncare, îmbracaminte, dar mai ales enorm de multa caldura sufleteasca, dragoste, înțelegere și îmbrațișari, acestea sunt darurile pe care Florin, Galit și minunații lor prieteni, mulți virtuali, reuniți acum fizic de aceasta mare tragedie, le aduc zilnic Oanei, soția lui Cristi și Tamarei, mama lui Catalin.

În cele aproape cinci ore cât a durat întâlnirea s-a discutat despre tot și despre toate, de la pasiunea pentru rock a celor doi tineri, momentele de groaza ale dramei, chinurile, lacrimile, speranțele și deziluziile consumate pe culoarele spitalelor din București, pâna la momentul decisiv al venirii în Israel. Atât Tamara cât și Oana și-au manifestat recunoștința atât fața de miii de prieteni virtuali originari din România cât mai ales fața de excelentul personal medical de la Tel Hashomer. (…) Oana ne-a povestit despre întâlnirea cu ambasadoarea României în Israel, d-na Andreea Pastârnac, care cu caldură și înțelegere și-a oferit tot sprijinul.»

Minciuni?


 


În aceeași publicație, numărul din 19 noiembrie, în articolul «Ambasada Română din Israel coordonează acțiunile de sprijin pentru victimele de la “Colectiv” tratate la Tel Hashomer», se spune:

«Joia trecută (în dimineața zilei de 12 noembrie) Ambasada Română din Israel a organizat un dialog cu toți cei care și-au oferit sprijinul și ajutorul pentru victimele tragicului accident de la clubul „Colectiv” din București.

Au participat cele mai importante organizații ale originarilor din România (H.O.R., Organizația originarilor din Dorohoi, Organizația românilor din Rishon le Zion, reprezentanți ai grupului „Horașim romanim”, Organizația H.O.R. din Haifa), persoane particulare (care în aceste momente grele pentru România au simțit nevoia să fie aproape de cei atît de greu încercați), reprezentanți ai presei din Israel și România etc.

E.S. Andreea Păstârnac a deschis dialogul cu publicul, subliniind: „dorim să fim alături de dumneavoastră în acest act comun de solidaritate cu victimele tragicului accident, și doresc să vă mulțumesc foarte mult pentru numeroasele oferte de ajutor – dintre care unele s-au materializat deja”.

(…) Ambasadoarea României a subliniat că se află în permanentă legătură cu medicii care-i îngrijesc pe cei doi pacienți, dar că în conformitate cu normele de conduită privind inviolabilitatea vieții personale, nu poate dezvălui publicului buletinul medical al celor doi. E.S. Andreea Păstârnac a explicat că mama lui Cătalin, cît și soția lui Cristian sînt cazate acum la căminul pentru personalul medical al spitalului Tel Hașomer, aflat în apropiere. Comunicînd care sînt doleanțele familiilor, ambasadoarea României a accentuat asupra faptului că guvernul țarii sale acordă sprijin financiar pentru spitalizarea victimelor și întreținerea unui membru al familiei celui internat.»

Este în afara oricărui dubiu că ambasadoarea s-a implicat în sprijinirea răniților, dar cu toate acestea cazul a fost folosit pentru lansarea unei petiții pentru demiterea ambasadoarei. Timpurile erau revoluționare și potrivite pentru răfuieli, ca la orice Revoluție.

Gestul este legitim, într-o societate democratică.

Dar pe cât de legitimă este poziția celor care o contestă, cel puțin la fel de legitimă este cea a celor care o apără.

Semnalăm scrisoarea deschisă din partea medicilor români de la spitalul Sheba Medical Center, Tel Hashomer, Israel, publicată tot în Jurnalul Săptămânii, numărul din 3 decembrie 2015.


 


Iată un fragment din scrisoare:

«Reprezentăm grupul de medici români, angajați ai Spitalului Sheba Medical Center, Tel Hashomer, Israel, spital care în prezent tratează doi dintre tinerii răniți în urma incendiului de la Clubul Colectiv, din București, în data de 30 octombrie 2015. (…) Din momentul spitalizării celor doi pacienți, Ambasada României în Israel, cadrele medicale din Sheba și un număr mare de voluntari s-au mobilizat eficient și au oferit sprijin moral, financiar și legal. Cu toții am empatizat cu aceștia și am înțeles situația delicată în care se află. Au fost colectate sume de bani importante de la cadre medicale și voluntari, atât din Israel cât și din România. Am încercat să facem cunoscute conturile în care se puteau face donații financiare.

Doamna Ambasador Andreea Păstârnac și membri ai Ambasadei României au fost prezenți încă din data de 7 noiembrie pentru a cunoaște pacienții, familiile acestora, pentru a demara procedurile legale de primire a ajutorului oferit de statul român, dar și pentru a arăta gratitudinea poporului român față de acțiunile statului Israel.

În ultimele două săptămîni, în ciuda implicării admirabile a tuturor părților menționate, am asistat la nemulțumirea unor voluntari care au atacat în mod constant acțiunile doamnei Ambasador Andreea Păstârnac și ale Ambasadei României în Israel, începând de la acuzația de incompetență profesională și terminând cu întocmirea unei petiții online pentru demiterea acesteia.

Aceștia au justificat incompetența Ambasadei prin lipsa implicării în procedurile legale necesare obținerii ajutoarelor oferite de către Statul român, cât și prin neprezentarea în cadrul orelor de vizită ale celor doi pacienți internați în secția de Terapie Intensivă de Arși. Aceste fapte pot fi infirmate de către conducerea spitalului, de către noi, cadrele medicale românești, de către medicii israelieni și familiile celor doi pacienți, iar vizita din data de 8 noiembrie a fost inclusiv relatată în cadrul unui articol al revistei Spitalului Sheba. De asemena, în ciuda faptului că familiile nu au avut de adus nici un reproș cu privire la promptitudinea întocmirii și trimiterii actelor către ministerele implicate, anumiți voluntari au considerat de cuviință să atace și chiar să organizeze proteste în fața sediului Ambasadei României din Israel.

În urma situației create și în calitate de medici curanți români, ne simțim nevoiți să clarificăm situația și să confirmăm implicarea Instituției Ambasadei României în Israel, reprezentată de doamna Ambasador Andreea Păstârnac.

Suntem profund indignați de situația creată, care eclipsează toate eforturile depuse și care scoate la iveală disensiuni politice mai vechi care nu își au locul în acest context.», se spune în încheierea scrisorii, semnate de șase medici de la spitalul menționat.

Constatăm că se continuă exploatarea tragediei Colectiv în scopuri politice.

Noua ministră a românilor de pretutindeni va trebui criticată pentru ce va face în fruntea noului minister, nu pentru polemicile legate de Colectiv, ridicate la rang de dogmă. Nu putem accepta vânătoarea de vrăjitoare.

Sorin Cehan

[email protected]

Filologie și diplomație: Cine este Andreea Păstârnac, ministrul Românilor de Pretutindeni

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, dejucată tentativa unui român de evadare din închisoarea Rebibbia

Avertizare meteo în Italia: căderi masive de zăpadă, vijelii și temperaturi polare