Oana Iuraşcu
Emil Boc şi compania au inaugurat în România o nouă ideologie: guvernarea împotriva tuturor. Ea se numeşte acum dreaptă, absolut formal. Lipsa de coerenţă în programe şi idei este în afară de orice discuţie. De fapt, nu trebuie să aşteptăm de la coaliţia PDL- UDMR decât un singur lucru: nimic bun. Guvernul care a patronat cea mai cruntă perioadă de pauperizare a României de după revoluţie vrea să guverneze cel puţin până în 2012.
85 % dintre cetăţenii români nu recunosc autoritatea acestui regim. Sindicatele îl contestă violent. Boc a fost contestat de profesori, poliţişti, pensionari, medici.
“Oamenii de afaceri” însă – pentru cunoscătorii vieţii dâmboviţene este un eufemism – îl susţin tacit. Nici un cuvânt de protest nu se aude de la milionarii din top 500. Cam atât numără legiunile nedeclarate ale lui Boc – vreo 500 de combatanţi descurcăreţi, bine plasaţi în “business” şi media. Susţinerea tacită are loc printr-o clară atitudine de non – combat (“nu am văzut, nu ştiu, nu mă bag”) căreia i se adaugă o iresponsabilă toleranţă faţă de tabloidizarea vieţii publice, masiv încurajată de mass media vizuale.
Acest tip de guvernare împotriva majorităţii a distrus toate formele societăţii civile de apărare. De fapt asistăm la o mutaţie politică neobişnuită : un tip de dictatură a minorităţii, de orientare confuză şi obsedată de cucerirea televizoarelor.
Din păcate pentru Boc, sărăcirea populaţiei nu va rămâne doar un punct în aşa zisul lui program de reformă, ci un punct de referinţă istoric negativ. Doi ani din viaţa unui popor, în care practici pauperizarea, folosind criza ca pretext pentru a aplica politici economice radicale nu vor fi uitaţi. Un calcul simplu arată că dumnealui a dispus pe durata a 730 de zile de 20.000.000 de vieţi. În economia istoriei, FMI nu va constitui o circumstanţă atenuantă. Ei sunt străini. Cât au contat fanarioţii, cam atât vor conta şi ei.
Acum, tabloidizarea vieţii publice, care însoţeşte clar excesele antimajoritare ale regimului, neutralizează orice încercare de a da caracter unei idei, public. Toţi par să o fi luat razna, îmboldiţi de deşănţarea televiziunilor şi a temelor practicate de mass – media – criminalitate, procesomanie, sex, certuri publice, scandaluri.
În România, personalităţile publice sunt îndepărtate prin scandaluri, timorate prin procese, în timp ce sunt create marionete politice şi media. Nu mai există PN}CD, dar avem partide conduse de Dan Diaconescu şi Mugur Mihăescu, personaje ale noii vieţi tabloidizate a României. Proiectul Boc, netransparent (deşi evident, el nu este asumat public), este mai “vast” decât ne-am aşteptat: o deşertificare prin sărăcire şi tabloidizare.
Toţi cei care renunţă la formele clasice de educaţie în această perioadă, toţi cei care se autodegradează, participă tacit, alături de mogulii de bine ai patriei (minerii de ieri sunt înlocuiţi de mogulii de azi) la prăbuşirea din interior a României. Deconspirarea Securităţii a devenit un cabaret, în această supă râncedă şi dezarticulată. Educaţia şi sănătatea sunt nişte glume proaste pentru majoritate.
Din păcate pentru Boc, pur şi simplu trebuie să mai pună mâna pe o carte. Nu există experimente politice împotriva majorităţii, care să fi sfârşit bine.
Dumnealui poate insista. Este doar o chestiune de timp să redescopere baza politicii: susţinerea populară, votul. Guvernul este ţinut în viaţă de aparatele de iluzii ale televizoarelor şi de mecanica minimală a coaliţiei…
Tot acest proiect al dreptei tabloidizate va trece. El durează de şase ani şi a isterizat o naţiune. Cât despre simpatizanţii de toate culorile ai tabloidizării politice, de la politicieni, la temele lor, la limbajul deşanţat, să nu îşi facă iluzii: nici un măscărici nu a intrat în istorie.
