Victor Druţă
Nu e nimic mai trist ca o ţară care, în faţa unei invazii străine, se desface în bucăţi şi solidarizează cu invadatorul. Orice nu am spune acuma despre perfidia ruşilor, e clar că Crimeea s-a dus de bună voie în braţele invadatorilor. De ce? Pentru că locuitorii Crimeii sunt ruşi? Nu. Pentru că statul ucrainean i-a neglijat, pentru că nu i-a atras în suficientă măsură într-un proiect comun, pentru că i-a dezgustat cu naţionalismul etnic ucrainean.
În lumina ultimelor evenimente, sminteala etno-naţionalistă devine evidentă. Ucraina este slabă în faţa invaziei ruseşti anume de aceea că nu a ştiut să construiască în mod eficient naţiunea civică ucraineană. Elementul ucrainean a fost emfatizat: etnia ucraineană, limba ucraineană, istoria, holodomorul, Bandera etc. Iar milioanele de ruşi din estul Ucrainei s-au simţit nedreptăţiţi.
România pune la baza politicii sale aceeaşi sminteală etno-naţionalistă
Fără îndoială, revoluţia ucraineană nu este una naţionalistă, ci una democratică, îndreptată spre răsturnarea unei clase politice corupte şi ineficiente. Dar tot atât de adevărat este că naţiunea civică ucraineană a fost foarte slăbită de virusul naţionalist. Şi e foarte frumos să vezi, în situaţia din Crimeea, acele excepţii care confirmă regula: ruşi get-beget care se declară ucraineni, adică cetăţeni ucraineni loiali şi patrioţi ai ţării lor Ucraina.
Mass-media regimului rusesc nu dau glas acestor oameni, dar ei există şi nu sunt atât de puţini.
În aceşti ruşi care se desolidarizează cu acţiunile lui Putin se vede ce este naţiunea adevărată, cea civică, adică apartenenţa la un cerc de valori sociale, cetăţeneşti, dar nu pur şi simplu la cercul celor care utilizează aceeaşi limbă; căci ce este limba dacă nu un simplu sistem de semne care ne serveşte drept mijloc de comunicare?
Rusia însăşi a folosit drept motiv principal al invadării Crimeii solidaritatea etnică cu locuitorii ruşi ai peninsulei, ameninţaţi, chipurile, de fascismul ucrainean. Apropo, atunci când Stalin a rupt Basarabia de la România în 1940, motivul a fost acela că regiunea ar fi fost populată compact de ucraineni, care nu mai puteau de dorul de a se reuni cu fraţii lor de sânge din Ucraina Sovietică.
Şi România pune la baza politicii sale aceeaşi sminteală etno-naţionalistă, susţinând cu putere în Republica Moldova naţionalismul etnic românesc, în detrimentul naţiunii civice moldoveneşti.
Paradoxal, este la fel şi în Republica Moldova, unde istoria ar fi trebuit să dea anumite învăţăminte. Clasa politică de la Chişinău nu-şi imaginează ce este o naţiune civică şi continuă să producă naţionalism etnic, costume de port popular, sărbători naţionale în gâlgâitul vinului şi veselia orchestrelor de muzică populară românească.
În timp ce în şcolile ruseşti ale Chişinăului cresc generaţii de tineri rusofoni care nu ştiu limba română şi care vor avea deci grave probleme de integrare socială – pentru că limba oficială în Republica Moldova este totuşi limba română. Cine sunt rusofonii neintegraţi în naţiunea civică moldovenească de fapt? Sunt coloana a cincea a lui Putin. Rusofonii neintegraţi din oraşele şi orăşelele Moldovei, împreună cu Transnistria şi Găgăuzia, vor vota la un eventual referendum pentru unirea pe veci cu Rusia-mamă. Iată ce consecinţe are sminteala etno-naţionalistă a naţiunilor titulare.
În evenimentele din Ucraina moldovenii trebuie să se vadă ca într-o oglindă. Au eşuat în a atrage Transnistria în proiectul lor naţional. Au eşuat în a trăi în bună pace şi înţelegere cu găgăuzii. Contează că le va face Europa ordine la ei acasă, dar se înşală.
Totuşi, care sunt cauzele ocupării obraznice de către Rusia a Crimeii? Poate că Putin, speriat de independenţa energetică a SUA, vrea să creeze o criză artificială care să crească preţul gazelor şi petrolului pe piaţa mondială. Poate e un semnal clar pentru Occident că Rusia nu mai este dispusă să suporte înaintarea nestăvilită a Nato şi lărgirea sferei de influenţă economică a Uniunii Europene şi Statelor Unite peste zona tradiţional rusească.
Poate că este o încercare disperată a lui Putin de a provoca în mod deliberat o criză în exterior pentru a se putea răfui mai uşor cu opoziţia din interior şi a evita un Maidan în Piaţa Roşie. Poate să fie ori una, ori alta, ori toate la un loc. E clar însă că Putin joacă în defensivă. Rusia, acest colos militar superdotat cu rachete balistice şi submarine atomice, întins pe un teritoriu imens, este de fapt o ţară mizerabilă, cu o populaţie în descreştere, care se ţine pe munca emigranţilor moldoveni, tadjici, chinezi.
Şi e clar că manipularea opiniei publice ruseşti şi mondiale este atât de stângace, atât de grosolană, atât de rău-mirositoare a propagandă sovietică, încât nu-i înşală decât pe pensionarii cu nostalgii sovietice; şi nu poate avea sorţi de izbândă. Lumea întreagă, la acest început de an, s-a convins că ţarul Putin nu este un monarh luminat, ci un dictator ordinar cu care-ţi este ruşine să stai la o masă.
Sper ca falsa exotică rusească de tip „Educazione siberiana” şi „Limonov” de Emmanuel Carrère să aibă mai puţin succes în acest Occident plictisit şi lacom de senzaţii. Nimeni însă nu-l poate învinge pe Putin. Nu te joci cu armele atomice, şi mai ales cu interesele economice enorme ale Europei şi Americii, cu toate că spiritul războinic bate toba astăzi în inimile multora.
Nu, nu suntem în 1914, nici în 1939, cele două războaie mondiale vor părea romantice şi ecologice în comparaţie cu dezastrul unui al treilea conflict mondial. Aşa că îi revine poporului rus sarcina de a-l dezamorsa pe Putin. Nişte sancţiuni asumate în mod responsabil de Occident, care să-l facă nesimpatic în ochii propriului popor pe ţarul moscovit, ar ajuta mult.
În fotografii: ucraineni protestând la Roma contra agresinii rusești
