Eugen Vîlcu
Polemică aprinsă în diaspora din Italia, zilele acestea, pe tema demiterii ambasadoarei Dana Constantinescu. Atât de aprinsă încât eclipsează, într-un anumit fel, chiar și aniversarea a 25 de ani de la Revoluție și faptul că sunt tot mai mulți tinerii de aici care, din lipsă de informație și/sau implicare a societății civile, tind să își creeze o falsă imagine cu privire la evenimentele tragice din 1989 și să alunece pe panta insidioasă a adulării fostei dictaturi comuniste și a promotorilor ei.
Votul diasporei la prezidențiale – sau, mai bine zis, încercarea cu orice preț de a împiedica românii să voteze! – s-a transformat într-un bumerang care, după ce i-a decapitat politic pe cei doi miniștri de externe, amenință posturile ambasadorilor din țările în care au fost probleme, unde emigrația românească are o mare pondere, peninsula italiană ocupând un loc fruntaș.
Privind fugitiv din perspectiva acuzatului, ambasadoarea de la Roma este inocentă: a făcut, împreună cu subordonații săi din consulate, mai multe demersuri pentru a evita catastrofa însă acestea nu au fost luate în considerare. Ceea ce, însă, trece neobservat este faptul că Dana Constantinescu era convinsă, în momentul expedierii repetatelor cereri de suplimentare a secțiilor de votare, de inutilitatea lor, acestea având doar rol justificativ, ”în caz că”.
Omenește vorbind, a ajunge reprezentant al țării tale în misiunea diplomatică este echivalent, adesea, cu apogeul unei cariere, din acest punct de vedere o eventuală ”demisie de onoare” înainte sau între cele două tururi de scrutin – invocată vehement de unii – părându-mi-se o sinucidere, mai ales că suntem pe tărâmul sensibil al diplomației, unde virgula sau accentul pot fi definitorii.
Ce anume ar fi putut face ambasadoarea? Să iasă în față și să spună, cu subiect și predicat, că Bucureștiul vrea să blocheze votul diasporei? Nu, acest lucru, în afara faptului că ar fi descalificat-o ca diplomat, ar fi însemnat sfârșitul lamentabil al carierei sale! Să își prezinte demisia după cel de al doilea tur? Ar fi fost o recunoaștere tacită a incapacității de a gestiona o situație, însă și o mare nedreptate: puterea decizională nu se afla în mâna sa, nu dânsei i-au aparținut hotărârile care au ținut mii de oameni în ploaie, la cozi interminabile!
Ambasadoarea este o victimă colaterală, însă complice în același timp. Face parte dintr-un sistem greoi și arogant, care penalizează orice inițiativă reformatoare și răsplătește obediența și neimplicarea, dânsa știind foarte bine acest lucru și acționând în acest sens: s-a acoperit de hârtii și a așteptat să vadă cum se separă apele, fiind pregătită s-o scalde fie că era albă sau neagră. Lucru omenesc și el, însă -atenție! – care nu face altceva decât să prezerve și să perpetueze starea de fapt.
Însăși polarizarea în tabere pro și contra nu este altceva decât o tentativă disperată a sistemului de a lansa o falsă polemică pentru a abate atenția de la un minister profund infiltrat de serviciile secrete, singurul care, în 25 de ani, a suferit reforme minimale, monument de servilism ale cărui posturi călduțe au fost folosite, în tot acest timp, ca monedă de schimb pentru clientela de partid sau ofițerii acoperiți în retragere.
Nu mă consider eu cel în măsură să aprecieze just oportunitatea demiterii Danei Constantinescu, după cum cred că nimeni din diaspora nu ar putea face acest lucru. Sper, însă, ca acest demers jurnalistic să contribuie la o imperioasă reformă a unui minister depășit de vremuri, care încă se încăpățânează să subziste. Cred că transformarea acestuia într-un aparat depolitizat și primenit care, pe lângă atribuțiile de reprezentare a țării, să devină furnizor de servicii și asistență pentru și în interesul cetățeanului, deschis dialogului și transparent, ar fi un prim pas necesar, care să confirme aderarea la valorile democratice europene.
Dan Popa, Radio Romania-Italia: „Ambasadorii ar trebui să demisioneze”
Chef la Ambasadă fără Gazeta Românească, publicație supusă sancțiunilor ambasadoarei
Ambasadoarea de la Roma, SANTA SUBITO!