România a reuşit într-o perioadă de-o clipă la scara istoriei să înregistreze cea mai înaltă rată de depopulare consemnată vreodată în istoria modernă a lumii. Practic, nici una dintre ţările afectate de războaie grave, probabil cu excepţia Siriei, nu a cunoscut o rată de depopulare similară României. Din cauza prăbuşirii rapide a natalităţii şi bejeniei absolut spectaculoase, România a ajuns practic singura ţară subdezvoltată din lume care are probleme demografice de tip ţară dezvoltată. Este absolut imposibil de făcut faţă unei probleme de tip ţară dezvoltată cu posibilităţi de tip ţară subdezvoltată, adică fără resurse economice. Nimeni nu cercetează acest aspect tulburător şi destabilizant, darămite să încerce a-l contracara cumva. Bejenia a ajuns o tragedie naţională, implicând 40% din populaţia în vârf de aptitudine de muncă. Pe segmentul 18-40 ani, bejenia este mai mare probabil decât în Siria, de unde locuitorii pleacă din cauza războiului cu familii întregi de la mic la mare.
În prezent, România are cea mai înaltă rată de sărăcie din Europa. Şi rata creşte şi creşte pentru că provine din sărăcire. În general, sărăcia este asociată excluziunii sociale. Dacă devii salariat, ieşi din zona excluziunii sociale şi din sărăcie. În România însă, dacă devii salariat, nu ieşi din zona excluziunii sociale sau din sărăcie. Pentru că aceasta derivă din salariile mici, care constituie cheia jafului practicat de capitalul străin. România are cea mai dramatică împărţire a PIB-ului între muncă şi capital. Munca prelua din PIB, la intrarea României în UE, circa 42%; a ajuns să preia doar 31%! Capitalul preia 55%. În tot Occidentul este invers: munca preia din PIB mai mult decât capitalul. Trebuie spus clar: în ţările colonialiste este invers decât în ţările coloniale!
Dezastrul moral este atotcuprinzător. Muncii i-a luat loc furtul. Muncitorilor le-au luat locul paznicii (numiți acum „bodigarzi“) care să protejeze ceea ce au furat privaţii de la stat. Sistemul de educaţie este la pământ. Facultăţile private au împânzit piaţa cu diplome false şi doctorate plagiate. Pe marile bulevarde îşi dispută amplasamentele covrigăriile şi agenţiile de pariuri şi jocuri de noroc. Mă rog, tot tacâmul!
În perioada şi din cauza colonializării României s-a produs o tragică declasare socială, cu un impact pe decenii. Din cauza prăbuşirilor pe toată linia în sistemul de învăţământ, nivelul de pregătire a scăzut dramatic pe fiecare dintre palierele sociale, iar din cauza implicaţiilor directe şi indirecte ale colonializării pe piaţa forţei de muncă, întregul eşafodaj ierarhic social a coborât degradant în zone ale muncii necalificate, ale activităţilor sub potenţial sau de tip salahorial.
România este de departe ultima dintre ţările europene în materie de alocaţii pentru educaţie. Dincolo de promisiunile unor politicieni ipocriţi cu privire la investiţii pentru educaţie, pe baza minciunii că aceasta ar fi prioritate zero, ce motivaţie reală de cheltuieli consistent sporite ar putea exista, când, în condiţiile exodului celor mai bine pregătiţi spre ţările făgăduinţei, orice cheltuială în plus stipendiază de fapt aceste ţări care îşi fac rost de creiere şi personal calificat fără niciun efort financiar?! Rata de abandon şcolar este aproape necunoscută în Europa: unul din cinci elevi! Întotdeauna, şi înainte de război, şi în comunism, a existat o şansă pentru copiii din zona rurală de a accede la pregătire universitară. Acum nu mai există practic nicio şansă.
România nu are clasă de mijloc, care ar fi o chezăşie a rostului de a se cheltui bani pentru educaţie. 80% din salariile din România sunt sub salariul mediu. Nu mai amintim de satele fără drumuri, de starea deplorabilă a infrastructurii gospodăreşti. Nici în proporţie de jumătate locuitorii României nu au canalizare. Şi circa 60% din locuitorii de la sate au closetul în curte şi nu în casă.
Deci este vorba, nici mai mult, nici mai puţin decât de o ţară în extincţie. Extincţie chiar şi fizică sau, cum s-ar spune, ca naţiune, căci ca economie şi stat România a dispărut deja de mult. Ca o colonie sub faldurile UE, care o gestionează mizerabil și jefuitor! Este, din păcate, concluzia impusă de realitățile celor 10 ani de apartenență a țării la UE!
Ilie Șerbănescu
cotidianul.ro
