Andi Rădiu
Declarațiile ex-ministrului Ioan Rus au trezit din somn diaspora, care după alegeri părea adormită. Pare o reacție pavloviană, constatată deja cu ocazia atacului patologic al lui CV Tudor și Miron Cozma, care i-au numit pe românii din diaspora ”cerșetori”.
Momentul ales de Ioan Rus, chiar înaintea moțiunii de cenzură a PNL contra guvernului Ponta, care avea ca temă chiar votul din diaspora, i-a făcut pe unii comentatori să vorbească de ”înscenare”. Toată lumea a sărit ca arsă, de la stânga la dreapta, din Australia pînă în Canada și înapoi. Procentele PSD s-au prăbușit din nou, și acesta e meritul de necontestat al lui Ioan Rus. Deci toată lumea iubește din suflet diaspora și toți au fost oripilați de ce a putut să scoată din gură stimabilul Ioan Rus… Dar oare e chiar așa?
În cazul lui Ioan Rus, nu cred că e o făcătură, cred că a vorbit gura fără el. Dacă e însă să fim sinceri cu noi, cu siguranță ne amintim o grămadă de reacții ale vecinilor, ale prietenilor din copilărie sau ale cunoscuților la reîntoarcerea în țară. Lumea se uită strâmb la mașinile cu care venim, la accentul pe care îl avem sau la banii pe care îi cheltuim.
Deci, în cazul lui Rus e ca și cum am spune ”gura păcătosului adevăr grăiește”.
Nu suntem toți, cei din diaspora, vinovați că familiile unora se destramă sau că există copii care apucă pe căi greșite în lipsa părinților. Curve și golani sunt de când lumea, grav este atunci însă când se generalizează. Și obișnuința de a generaliza defectele unor români din străinătate a devenit de ani buni un sport național.
Pentru cei din țară, românii din străinătate au devenit TOȚI ”căpșunari”, ”macaronari”, ”stranieri”, ”pufoși” sau ”vânduți pe o bere și doi mici”. Presa românească și politicienii români au preluat aceste generalizări cu mare plăcere. Dacă în urmă cu 30 de ani cei care veneau ”de afară” erau considerați aproape niște martiri, acum am coborât la curve și golani.
Românii din străinătate, mai ales cei plecați după 1990, nu au fost niciodată priviți bine. A existat mereu un soi de invidie neîmpărtășită, de superioritate a celor care au rămas chipurile să sufere în țară. De fiecare dată și după orice alegeri prezidențiale, tabăra care a pierdut a dat vina pe diaspora. Noi suntem chipurile cei vinovați că a venit ba Iliescu, ba Băsescu, ba Iohannis, noi suntem vinovați că țara merge prost.
Eu nu aș avea încredere în manifestările de simpatie atât de excesive. Din contră, declarațiile lui Rus ar fi un mare semn de alarmă că într-adevăr prăpastia dintre țară și diaspora e tot mai mare. Singura punte ce ne mai leagă e formată din miliardele pe care le trimitem acasă… și cam atât.
