Viorel Boldiş
Tot mai des mi-e dat să citesc sau să aud sintagma “egoism naţional”.
“Trebuie să renunţaţi la egoismul naţional”, aşa spune Uniunea Europeană, aşa spune NATO, aşa spune SUA, aşa spun ONG–urile finanţate cu bani mulţi şi dubioşi, aşa spun politicienii de stânga şi de dreapta şi de mijloc, adică toţi aceia care luptă, aproape pe faţă de-acum, pentru realizarea blestemăţiei numită Guvern Mondial.
Mă cuprinde aşa o agitată tristeţe, că Cioran şi Ţuţea la un loc m-ar invidia, înjurând subţire printre dinţi. Am auzit acest îndemn chiar zilele acestea, rostit printre altele într-un discurs ţinut cu ocazia Zilei Naţionale a României. Această sintagmă nu este una obişnuită şi sunt convins că nu a fost spusă la întâmplare. Ea a fost aleasă cu grijă şi spusă într-un context pe care l-aş numi oximoronic, tocmai pentru a contrasta cu ceea ce se sărbătoreşte.
E ca şi cum ai merge la ziua de naştere a unui coleg de muncă şi şi pe lângă urarea La mulţi ani, îi spui dojenitor: amice, eşti bun, eşti frumos, eşti deştept, azi e ziua ta, dar gata cu egoismul acesta, cu sărbătoririle astea personale… de azi încolo sărbătorim împreună aceeaşi zi, adică ziua în care a luat naştere fabrica în care muncim cu toţii! Amin!
Ziua Naţională ar putea fi definită, în contextul acestei sintagme, cel mai semnificativ gest de egoism naţional, adică Unirea tuturor românilor într-o singură ţară, într-o singură Naţiune. Ruşine să ne fie, egoişti naţionali ce suntem!
Limba, cultura, spiritualitatea, tradiţiile, istoria, credinţa, toate acestea sunt caracteristici identitare care definesc o naţiune, adică compun egoul acelei naţiuni. A renunţa la egoismul naţional înseamnă a renunţa la limbă, la cultură, la spiritualitate, la tradiţii, la istorie, la credinţă.
Şi dacă renunţă la toate acestea, o Naţiune se poate considera distrusă, iar în acest caz ar fi bine să ne amintim ce a spus Nicolae Bălcescu: “Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă, dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv pierdută”.
Naţiunea română ar trebui să renunţe la egoismul său, la unitatea sa, la cultura şi tradiţiile sale, la istoria sa, ba chiar la limba sa, în favoarea UE şi NATO şi SUA şi valorilor occidentale şi dracu mai ştie cui.
În realitate nu doar naţiunii române i se cere să renunţe la “egoism”, ci tuturor ţărilor, doar că nouă ni se cere într-un mod aproape răstit şi fără ruşine, aşa, ca ultimei roate de la căruţă.
Adevărul este că Naţiunea română a renunţat deja la foarte multe componente ale egoismului său naţional.
– România a renunţat să fie o ţară liberă de datorii, aşa cum era în 1989 şi s-a îndatorat iar FMI şi Băncii Mondiale.
– România a renunţat la aproape tot ce înseamnă industrie.
– România a renunţat la pământ (aproximativ trei sferturi din pământul agricol nu mai este românesc).
– România a renunţat la peste 4 milioane de locuri de muncă.
– România a renunţat la peste 4 milioane de cetăţeni care au emigrat.
– România a renunţat la armată.
– România a renunţat la suveranitate (în detrimentul propriei Constituţii).
Lista este mult mai lungă, dar mă opresc aici, deoarece până şi să le înşir pe hârtie îmi provoacă o stare de nervi şi agitaţie.
Apropo, în aceeaşi ordine de idei se înscrie şi renunţarea la familia formată din bărbat plus femeie, plus copiii născuţi din uniunea lor. Doar că acesta este un alt fel de egoism, este egoismul speciei umane care se încăpăţânează să nu piară.
