Adrian-Vladimir COSTEA
Refuzarea propunerilor privind Ministerul Culturii şi cel al Finanţelor, cât şi cutremurul generat de condamnarea la 10 ani cu executare a lui Dan Voiculescu, ilustrează senzaţia iritantă că în România se acţionează după bunul plac, fiind irelevant cine are dreptate, ci doar cine are influenţă necesară pentru a acţiona la un anumit moment dat.
În primul rând, argumentul responsabilităţii primului ministru în ceea ce priveşte nominalizările pentru funcţia de ministru devine valabil doar în situaţia când acestea sunt respinse de preşedintele Traian Băsescu, ca modalitate de a scăpa de explicaţiile necesare în privinţa aspectelor care îi recomandă pe cei nominalizaţi în aceste posturi.
În schimb, atunci când un ministru este declarat în stare de incompatibilitate de către ANI, ori este condamnat la închisoare cu executare, primul ministru nu răspunde.
Totul se rezolvă prin înlocuirea acestora: Victor Alistar (desemnat iniţial ministru pentru Strategii guvernamentale, declarat incompatibil de către ANI), Corina Dumitrescu (acuzaţii de plagiat), Ioan Mang (acuzaţii de plagiat), Mircea Diaconu (incompatibil ANI), Ioan Rus şi Victor Paul Dobre (demisii după scandalul privind referendumul din vara anului 2012), din nefericire, exemplele pot continua.
Responsabilitatea lui Victor Ponta în aceste cazuri nu a existat. Însă, domnia sa are dreptul de a numi după bunul plac pe cine doreşte în funcţia de ministru, sau, cel puţin, aşa susţine.
În al doilea rând, condamnarea lui Voiculescu este mediatizată drept un război pe viaţă şi pe condamnări între Traian Băsescu şi Victor Ponta.
România de Mâine, România sub Dan Voiculescu condamnat, este o România în care putem avea două reacţie, în mod paradoxal, ireconciliabile:
Pe de o parte, există posibilitatea ca această condamnare să genereze un val de frică pentru toţi aceia care sunt predispuşi la a încălca legea. Atâta timp cât prin schimbarea puterii politice rişti să nu mai fi protejat politic, sau dimpotrivă, să devii o „păpuşă” în mâinile noii puteri, tentaţia de a frauda se opreşte în faţa gândului că într-o zi vei putea să fi condamnat.
Astfel, vei fi mult mai atent asupra compromisurilor şi modului în care acţionezi, deoarece orice imunitate asigurată de sprijinul puterii este trecătoare.
Pe de altă parte, există riscul ca această condamnare să fie percepută drept un semnal de alarmă pentru toţi aceia care, în acest moment, sunt imuni datorită sprijinului de care beneficiază. Pentru a-şi asigura propria libertate, singura soluţie este de a sufoca acest sistem pentru a-l controla. Sloganul graţierii lui Dan Voiculescu în cazul în care Victor Ponta va ajunge Preşedinte, va concura cu lupta împotriva unei justiţii care acţionează în funcţie de voinţa lui Traian Băsescu.
O justiţie liberă atunci când deliberează în cazul lui Mircea Băsescu, devine controlabilă atunci când vine vorba de Dan Voiculescu şi lupta împotriva Antenei 3.
Totodată, asemenea unui meci al cărui miză priveşte acces neîngrădit la putere, ambele tabere faultează echipa de arbitraj – în acest caz justiţia -, în încercarea de a-i sustrage dreptul de a acorda cartonaşe/sancţiuni. Ceea ce este şi mai trist, este acela că suntem complici la această confruntare, ocupând un loc în tribună, acceptând astfel faptul că România pierde, indiferent cine ar câştiga competiţia electorală. Nu este important cine va câştiga atâta timp cât justiţia este cea doborâtă.
10 ani cu Traian Băsescu. 10 ani fără Dan Voiculescu… atâţia ani Împotriva României, împotriva noastră.
„După bunul plac”, din nefericire, este adevăratul slogan care defineşte realitatea politică din România. Astazi, o echipă joacă în inferioritate numerică după eliminarea din joc a lui Dan Voiculescu. Chiar dacă vremurile se anunţă tulburi, chiar dacă această confruntare va deveni din ce in ce mai aprigă, să fim atenţi să nu ne fie suspendat Statul de drept, pentru că atunci putem pierde Totul.
