Oana Iuraşcu
O privire de perspectivă asupra politicilor practicate de guvernele de dreapta europene, în care suntem înregimentaţi şi noi, captiv, de mai bine de şase ani ridică întrebări grave, la care fără îndoială, generaţiile politice viitoare vor trebui să răspundă.
O trăsătură comună a dreptei europene din ultimii ani a fost intoleranţa. Guvernele de dreapta din România, Italia, Ungaria guvernează fără opoziţie, iar unele nu admit sub nici o formă păreri contrare, fie ele exprimate de sindicate, partide, de intelectualitate sau de organizaţii civice.
Dacă la începutul anilor ’90, Europa a fost marcată de personalităţi politice intelectuale, Vaclav Havel, sau militante, Lech Walesa, astăzi politica pare încredinţată unor politicieni rigizi, necomunicativi, care nu de puţine ori se identifică periculos cu un tip de „mesianism” militarizat caduc.
Pentru cine a uitat trebuie reamintit că legionarismul românesc, bunăoară, era o mişcare naţionalistă aberantă, violentă, practic o organizaţie criminală care executa cu ochii pe cer. Noua dreaptă europeană instalată în Europa în perioada de după criza economică, cel puţin în varianta ei românească, pare că nu a învăţat nimic din lecţiile trecutului.
PDL, care este un creuzet de trenduri şi inspiraţii politice, populism, dreaptă radicală, fiind de fapt lipsit de ideologie, este cel mai intolerant partid politic românesc postdecembrist. Liderii săi nu practică dialogul cu societatea românească. Guvernează autist, asemeni unor inchizitori politici, închişi pe dinăuntru, în Parlament. Guvernul actual se află la a douăsprezecea procedură de asumare a răspunderii, iar opoziţia lipseşte constant de la şedinţe. Nici sindicatele nu sunt primite în aulă.
Deunăzi, şeful statului român, al cărui partid conduce România, a zis că poporul e neperformant. Este o frază care îl descalifică de fapt, ca preşedinte. Dumnealui de unde provine? E teleportat aici din spaţiu, de fiinţe superioare?
După populismul agresiv din perioada referendumurilor, PDL şi şeful statului se află acum într-o situaţie imposibilă: vor să guverneze în continuare cu o majoritate parlamentară falsă şi cu 90 % dintre români ostili, pe un fond de sărăcie galopantă. Noutatea ar fi că de data asta, dreapta românească a epuizat toate subterfugiile. Nu i-au mai rămas decât insulta şi violenţa. Şefii opoziţiei sunt bălăcăriţi constant, de asemenea, USL, iar poporul este făcut pe faţă prost.
Este imposibil pe de altă parte, să nu observi alinierea politicilor băştinaşe la un corp comun de tendinţe politice, care nu par negociate cu românii. În Ungaria a fost adoptată o nouă Constituţie, prin votul unui singur partid. Legea este contestată de partide şi societate civilă, ca fiind liberticidă, iar prevederile ei o distanţează clar de societăţile liberale evoluate de pe continent. O particularitate a acestei legi din Europa modernă este că prin ea un partid se identifică cu apărătorul familiei şi astfel, cu un tip de mesianism politic intimist.
Nu există practic în istoria modernă partide a căror ideologie să conste în protecţia familiei sau a moralităţii publice, chestiuni care ţin de responsabilităţile altor instituţii, superioare celor politice, bisericii, de exemplu. Familia, pe de altă parte, nu este o instituţie politică. Practic, acum politica a invadat sfera privată, instituind o rigiditate nenaturală în relaţiile personale. Noua Constituţie ungară este considerată ostilă familiilor monoparentale. Dacă acesta este un trend european, el indică o rigidizare extremă a relaţiilor personale.
Legea ungară atestă clar şi deriva secularismului, o problemă a tuturor guvernelor de dreapta contemporane. Şi PDL a exersat această tendinţă, în anii 2007, 2008, de identificare cu rolul unui tătuc naţional şi a dorit modificarea Constituţiei. Pe atunci, PDL era moralismul însuşi, organiza dezbateri în care se autoproclama protectorul familiei moderne.
Un arhanghelism cam zoios, având în vedere că mulţi angeli ai populismului portocaliu aveau şi au epoleţi. Dar populismul radical al primilor ani ai dreptei PDL a permis orice exces şi orice combinaţie. Planurile sale de mesianism de mahala s-au înfundat în sărăcie lucie, şomaj şi tabloidizare, aşa cum era de prevăzut.
Mai mult, aşa zisa moralitate ideologică a PDL a sfârşit în caricatură. Suntem invadaţi de tabloidizare şi vulgaritate, iar securismul e personajul principal al vodevilului de dreapta în care suntem distribuiţi. Deunăzi, liderul liberal Crin Antonescu a spus că e atacat deopotrivă şi de securiştii prezidenţiali şi de cei ai petrolului. Nimeni, ca şi cum energiile tuturor ar fi secate, nu mai reacţionează.
Morala ar fi una singură. Când politica se bagă cu forţa în treburi sensibile care nu o privesc, chestiuni care ţin de simţăminte superioare materialităţii, afecte, crezuri, afinităţi, nu sfârşeşte decât în deriziune. Politica ţine de administrarea celor lumeşti. Strict. Când nu le face faţă, se bagă în treburile altor instituţii şi prin cămările sufleteşti.
Ungaria este în recesiune, are un deficit bugetar mare, nu reuşeşte să creeze locuri de muncă şi manifestă tendinţa de a restricţiona libertatea de expresie. Sună cunoscut?
