Cutremur în diplomaţia românească din Italia. Consulii de la Catania, Milano şi Roma au fost rechemaţi în ţară. Doamna de la Catania era consul în Italia, dar nu vorbea limba italiană. Consulii de la Milano şi Roma îşi depăşiseră de mult mandatele de reprezentare, cel puţin asta a fost explicaţia oficială.
Noul ministru de Externe, Andrei Marga, ne redă speranţa că se poate schimba ceva. Nu aparţine sistemului, are o prestanţă profesională şi intelectuală recunoscută şi nu se teme să pună degetul pe rană. Până acum părea imposibil ca cineva să se atingă de personalul din consulate sau ambasade, fiecare e ţinut în braţe de cineva, fie e trimis de un serviciu secret în misiune, fie e pila, nepotul sau amanta vreunui mahăr important care taie şi spânzură în ţară.
Mai sunt totuşi multe de făcut. Încercaţi să sunaţi la un consulat oarecare. Pentru limba română, apăsaţi tasta 1. Pentru informaţii despre nu ştiu ce, apăsaţi tasta doi, şi tot aşa. Ţi se urcă sângele în cap. Nu răspunde nimeni niciodată, şi când ajungi pe la numărul 7 şi ar trebui să vorbeşti cu un operator, telefonul sună de două ori, apoi îţi este închis în nas. Poţi să crăpi, că nu te bagă nimeni în seamă.
Cozile sunt la locul lor, personalul e la fel de ţâfnos ca întotdeauna, taxele consulare sunt o enormitate, iar dialogul cu reprezentanţii comunităţii este redus la minim, aproape inexistent. Cât despre relaţia cu presa din Italia, românească şi italiană, este zero barat.
Dacă mai adăugăm şi faptul că în Italia, ţara cu cea mai mare comunitate românească din lume, România nu are un ambasador – şi nu de acum, de mai mulţi ani, pentru că Răzvan Rusu nu se putea numi ambasador, el era un simplu funcţionar, inexistent în spaţiul public – atunci este clar că revoluţia din reprezentanţele româneşti din Italia este abia la început.
Clasic românesc, postul de ambasador la Roma e blocat pentru că doamna care ar trebui să-l înlocuiască pe Răzvan Rusu, o veche colaboratoare de-a preşedintelui Băsescu, a obţinut nestatutar avizul comisiilor de politică externă din Parlament. Acum ar trebui audiată din nou. Nu e promiţător începutul.