Sorin Cehan
Este impresionantă mobilizarea din aceste zile pentru găsirea unei soluții pentru ca în diaspora să poată vota toți cei care doresc, fără sa se mai ajungă la scandal și la intervenții ale forțelor de ordine.
Din 2014 au trecut 5 (cinci!) ani. În 2014, cozile din străinătate și scandalul aferent, cât spontan și cât organizat, au creat acea emoție care l-a adus pe Klaus Iohannis la Cotroceni. Și atunci, imediat după alegeri, toți își rupeau cămașa de pe ei de dragul diasporei, făcând promisiuni de schimbare a sistemului, de introducere a votului prin corespondență și a tuturor măsurilor necesare pentru ca umilirea diasporei să nu se mai repete. Și atunci, ca și acum, „cozile au făcut istorie”, în România manifestau cei „solidari cu diaspora” și, coincidență, s-a întâmplat tot pe schimbul lui Teodor Meleșcanu.
În 17 noiembrie 2014, (pe atunci) președintele PNL, Klaus Iohannis, i-a solicitat (încă) președintelui Traian Băsescu să retragă ambasadorii din statele în care românii au fost “umiliți”, în contextul modului în care s-a desfășurat procesul de vot în străinătate.
“Îl rog pe președintele încă în funcție să analizeze această situație și să recheme de pe post pe toți diplomații care nu au gestionat corespunzător situația din secțiile de vot. Consider că este un gest minimal să fie retrași ambasadorii și consulii de acolo unde românii au fost umiliți. Nu pot să accept să existe situații unde concetățeni de-ai mei să fie tratați cu gaze lacrimogene fiindcă vor să voteze”, a spus atunci Iohannis, într-o conferință de presă.
El a solicitat și Guvernului să ia măsuri față de modul în care a fost organizat votul în afara granițelor.
“Cineva trebuie să suporte consecințele votului catastrofal organizat în diasporă. Guvernul va trebui să analizeze această chestiune și să-i tragă la răspundere și să-i demită pe cei vinovați de organizarea defectuoasă a votului în diaspora”, a afirmat Iohannis.
“Vreau în acest moment să-mi exprim încă o dată respectul pentru românii din diaspora care au avut nevoie de multe ore să voteze, care au înțeles importanța votului lor, au călătorit câteva ore până la secțiile de vot, acolo au stat mulți în ploaie, în frig, ca să voteze. Le mulțumesc”, a mai spus în 2014 Klaus Iohannis.
27 mai 2019, la distanță de cinci ani, președintele a făcut următoarea declarație: ”Este inacceptabilă bătaia de joc a autorităților la adresa românilor din Diaspora. Românii au fost supuși unei noi umilințe din partea unor guvernanți incapabili să înțeleagă că rolul lor este să fie în slujba cetățeanului, nu împotriva cetățeanului.
Eu cer autorităților responsabile ca, după incidentele foarte grave din 2014, deja, care s-au repetat, în mod regretabil, ieri, să ia măsuri urgente astfel încât românii din Diaspora să poată vota în condiții normale, fără a sta la cozi interminabile ore în șir doar pentru a-și putea exercita un drept constituțional, dreptul la vot.”, a spus Iohannis. Declarație la indigou.
După cinci ani, aceeași îmbulzeală la secțiile din diaspora, cu oameni chiar mai nervoși, cu declarații aproape identice de tăiere a capului vinovaților. Schema a funcționat, îmbulzeala de la cozi, cât spontană, cât alimentată, a fost asul din mânecă la alegerile din 26 mai. În cinci ani nu s-a schimbat nimic, au fost câteva propuneri fără susținere, trecute la „și altele”, subiectul fiind uitat de toată lumea, guvernanți și opoziție.
Partidele nu s-au înțeles, deși toate își luaseră solemn angajamentul să rezolve situația.
La fel și Klaus Iohannis. Adevărat, nu a depins totul de el, dar ceea ce a putut face și s-a angajat să facă, n-a făcut. De exemplu cererea de sancționare a ambasadorilor care, conform propriilor declarații, niciodată retrase sau nuanțate, trebuiau retrași, ca o măsură minimă.
Ce s-a întâmplat? Când a ajuns la Cotroceni și a putut face el ceea ce i-a solicitat lui Traian Băsescu, n-a făcut, ba dimpotrivă. Ambasadorul din Germania i-a devenit consilier, pe cel de la Paris l-a mutat (avansat) în orașul unde se trăiește cel mai bine din lume, la Viena, pe ambasadoarea de la Roma a mutat-o într-un târziu, din motive fără nicio legătură cu votul diasporei, etc.
Declarațiile de atunci au fost nerespectate, de ce ar avea cele de acum altă soartă? Întrebarea e legitimă: de ce să aibă interes Klaus Iohannis să schimbe starea de fapt? O coadă la un consulat face cât 1000 de bannere electorale. Odată cu apropierea alegerilor, era evident că situația se va repeta. Cineva își freca mâinile de bucurie gândindu-se la cât de utilă va fi furia celor care nu vor putea să voteze.
Nici puterea, nici opoziția nu au avut vreun interes să schimbe situația. PSD-ALDE știau că în diaspora nu-i votează nimeni și nu au căutat soluții. Opoziția, PNL și USR și alții, nu au avut interes să propună soluții viabile, pentru că mecanismul „coadă-furie-vot contra” funcționează impecabil. De ce l-ar schimba? Au fost prezentate numeroase proiecte, fiecare partid a avut proiectul său, dar nimeni nu a avut interesul să rezolve.
Vin alegerile prezidențiale. Se propun iarăși tot felul de soluții. Vot timp de o săptămână, vot pe stadioane, vot electronic, vot extins prin corespondență… Din nou toate partidele, resetate, fac promisiuni și se angajează… Șanse minime de rezolvare. Cozile rămân un instrument strategic de câștigare a alegerilor.
