Andi Rădiu
Românii din străinătate au fost mereu ignoraţi de către guvernanţii din România, indiferent de culoarea politică pe care au avut-o cei ce au condus ţara. Chiar dacă la putere au fost politicienii de dreapta sau stânga sau împreună, mari intervenţii, decizii sau legi, nu au existat.
Făcând un scurt rezumat, diaspora a „obţinut” o zi a limbii române, o comisie în Cameră şi Senat şi eticheta, jenantă, de român de pretutindeni pentru cei care trăiesc în afara ţării… şi-atât.
Nimeni nu a reuşit să elaboreze legi care să transforme cu adevărat viaţa românului din afara ţării. Votul electronic sau prin corespondenţă e foarte departe, reglementarea legislaţiei privind munca în străinătate sau plata retroactivă la sistemul de pensii au enorm de multe lacune, proiecte de repatriere inexistente, reintegrarea copiilor se face după cum consideră directorii de şcoli… şi astea ar fi doar câteva exemple.
Nu avem lideri politici care să aibă interes pentru diaspora, în afară de cel electoral, asta e deja ştiut. Dar, cu părere de rău, trebuie să recunoaştem că nu există nici lideri puternici ai românilor din străinătate, iar acest lucru dă imaginea întregii comunităţi din afara ţării. România ne vede dezbinaţi, incapabili să devenim cu adevărat o forţă sau să contăm. Iar pentru cei care doresc să nu avem nicio putere, această situaţie e perfectă…
Premierul Victor Ponta la „Diaspora Estival”: „Congresul Românilor de pretutindeni va avea loc anul acesta”
Hai să ne reamintim ce au spus preşedintele Băsescu şi premierul Ponta despre românii din străinătate. Preşedintele declara anul trecut la o întâlnire a românilor de pretutindeni de la Izvoru Mureşului: „Comunităţile româneşti din străinătate sunt fragmentate şi se acuză reciproc. Pe acestea nu le putem finanţa, compromit statul”. Premierul, la întâlnirea diasporei de anul acesta de la Eforie Nord: „Cred că putem să facem mai mult, dacă reuşim şi înţelegem că cei mai mari duşmani ai României sunt tot românii, până la urmă, că noi mergem şi spunem în alte ţări că România este o ţară rea, o ţară de infractori, de hoţi. Este normal ca cei de acolo să aştepte să preia acest discurs”… aşadar, nu contăm pentru niciunul.
Cu regret spun, că foarte puţini „lideri” din diaspora realizează importanţa şi forţa pe care o poate avea un Congres al românilor de pretutindeni. Reţinerea unora e dată tocmai de reprezentativitate… nu-şi pun problema participării lor, ci a „asociaţiei duşmane”.
La ultima întâlnire a diasporei, din această vară de la Eforie, Ponta şi Zgonea au anunţat că „banii îi aveţi pe masă, Congresul va avea loc”. Normal ar fi fost ca cei prezenţi să sară în sus, să renunţe la discuţii sterile şi să se transforme în adevăraţi fondatori ai Congresului. M-am aşteptat ca după prima zi a anunţului să existe discuţii lungi, laborioase, să existe propuneri clare despre reprezentanţi sau reprezentativitate. Să se conştientizeze faptul că, în sfârşit, diaspora are un instrument prin care poate deveni o forţă: Congresul.
Nu au existat însă discuţii pe această temă. Cu excepţia puţinilor interesaţi, lumea de la Eforie avea alte probleme: fotografii cu politicienii, pseudointerviuri, concursuri de miss sau cine este sau nu este invitat la restaurante sau chefuri… şi bârfă, foarte multă bârfă.
Parlamentarii diasporei, aflaţi la putere sau nu, au dovedit că în afară de propuneri şi interpelări nu pot face nimic. Până la urmă sunt doar şase, în partide diferite, adică n-au nicio forţă. Când însă un Congres, format din zeci sau sute de persoane, cere o lege sau luarea diferitelor măsuri, cred că situaţia se poate schimba.
Alegerea reprezentanţilor ar fi trebuit făcută prin alegeri directe, prin vot. Aşa am fi văzut cu toţii câtă susţinere are un preşedinte de asociaţie. Dar majoritatea sunt mincinoşi, nu au membri mai mult de soţ, soţie sau copii. Ce sentiment te poate cuprinde când asişti la un interviu în care o preşedintă de „federaţie” afirmă că „la noi sunt zece asociaţii şi 8000 de membri”?... păi hai să te vedem la vot, câţi membri mai există şi ce armonie găseşti acolo. Din păcate totul e poleit, lumea judecă doar la suprafaţă.
Forţa unei asemenea instituţii a fost însă intuită de către foştii şi actualii guvernanţi, tocmai de aceea a fost tergiversată crearea ei. Acum, după 7 ani de la intrarea în vigoare a legii care prevede organizarea acestui Congres, nu există un plan care să fie urmat, „congresmanii” nu pot fi aleşi, ci doar numiţi de către organizatori. Eu sunt convins că în noiembrie vor veni toţi cei care se autopropun, va fi un talmeş-balmeş de nedescris, iar valoarea Congresului va fi zero. Dar există o explicaţie: un Congres ales ar avea foarte mare legitimitate, poate la fel de mare ca aceea a Parlamentului, dar nu va fi controlat de politicienii de la Bucureşti. Aşa ceva este o utopie.