Sorin Cehan
Circumscripţia electorală nr.43 / Circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării / Număr mandate de senatori – 2 / Număr mandate de deputaţi – 4. Am citat un punct cheie din anexa legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, promulgată de preşedintele Iohannis în 20 iulie. Adică nu se schimbă nimic.
Dacă cineva mai avea dubii, ar trebui să aibă acum toate datele pentru a recunoaşte: românii din străinătate sunt buni atunci când se calcă în picioare la vot, atunci când sunt nemulţumiţi, pentru că nemulţumirea lor poate fi manipulată. În noiembrie asistam la o isterie mondială, de studiat în manualele de manipulare: cineva le-a dat în sfârşit atenţie amărâţilor care îşi rup spinarea pe şantierele occidentului, celor care au fost mereu umiliţi, la vize, la graniţe, la consulate şi ambasade, la chesturi şi la comisariate.
Acum brusc au devenit eroi! Coada la vot i-a înnobilat, li s-a pus coroana pe cap şi li s-a sugerat, nici măcar foarte discret, cu cine să voteze. ALESUL lor îi va scăpa de toate problemele.
În primul rând data viitoare nu vor mai sta la cozi, vor vota comod, prin poştă sau prin internet. O promisiune fără o nevoie acută la bază: de când şi până când organizarea votului a devenit principala grijă în viaţă a milioane de oameni? E tot de la EI, cum se spune.
Ce s-a întâmplat cu votul la distanţă, adică fără coadă? A fost îngropat cu hărnicie, toată lumea a pus mâna pe lopeţi, de la Gorghiu, Ponta, Tăriceanu şi Zgonea până la inventatorul de promisiuni Iohannis, toată lumea s-a făcut că „lucrează”. Acum doamna Gorghiu, singura care nu s-a săturat de ridicol, cere sesiune extraordinară a Parlamentului în luna august, pentru votul prin corespondenţă. Iohannis a scos complet subiectul din discursul prezidenţial. Din diaspora nu mai e, deocamdată, nimic de câştigat.
O altă promisiune din timpul „miracolului din noiembrie” vorbea de mai multe locuri de parlamentari care să reprezinte diaspora, avansată brusc la gradul de cea mai importantă clasă socială a României! Altă promisiune pocnită dintr-o pungă goală. Dacă cei aleşi până acum nu au făcut mare lucru, în afară de micile lor învârteli, de ce mai mulţi ar fi mai buni? Pot face ceva pentru problemele mele REALE? Dar diaspora a aplaudat şi asta, într-o complicitate naivă cu cei care minţeau: ei promit, noi ne facem că îi credem.
Dar când promisiunile sunt cerinţe constituţionale, atunci indiferent dacă noi credem sau nu, dacă suntem manipulaţi sau nu, ele trebuie îndeplinite. Conform Constituţiei, cetăţenii români trebuie să fie reprezentaţi echitabil în Parlament, norma stabilită de ultima lege fiind de un deputat la 73.000 de cetăţeni şi un senator la 168.000. Dacă în străinătate sunt 4 milioane de români, câţi parlamentari ar trebui să îi reprezinte? În niciun caz doi senatori şi patru deputaţi, aşa cum spune ultima lege aprobată în laboratoarele de la Bucureşti şi promulgată de ALES. Suntem în ilegalitate.