Codul celor cinci minute
Oana Iuraşcu
Ce om cu minţile întregi se apucă de o treabă în casă sau prin grădină, în timpul unui cutremur? Cam aceasta este reforma Boc – Băsescu. În spirit şi în fond. După nenumărate aventuri politice, în mandatul 2005 -2010, regimul Băsescu, indiferent de situaţia excepţională a României în UE (nimeni nu face o evaluare a perioadei de după aderarea la UE, din 2007, deoarece nu am progresat după indicatorii europeni reali) continuă exact în aceeaşi manieră haotică, violentă, indiferentă la regulile politicii clasice.
Singura realizare a României de după integrare nu se referă la modul de viaţă al românilor ci la implementarea unui stil personal la nivel naţional. Stilul Băsescu. “Uniţi în cuget şi în simţiri”, suntem realmente forţaţi de şase ani, să revenim la un spirit pe care îl credeam distrus în 1989: al turmei. Şi cei care nu vor sunt forţaţi în termeni reali să suporte agenda imposibilă a unui singur politician, comparat cu Pinochet, Saakaşvili, Ceauşescu, Lukaşenko.
Criza a afectat profund situaţia reală a pieţei muncii şi a viciat dreptul muncii. În România nu se vorbeşte de criterii de performanţă la angajare, există discriminări nete de vârstă şi sex la angajare şi la retribuţie. În timp ce alte ţări se străduie să atenueze diferenţele dintre generaţii – în Europa există tendinţe de îmbătrânire a populaţiei, şomaj juvenil şi migrare a forţei de muncă din ţări bogate spre Asia – lucrând la mărirea vârstei de pensionare, în România regimul e în război cu toată lumea. Din punct de vedere al legislaţiei muncii acest guvern nu are o viziune unitară şi omogenă. Totul se limitează la a tăia ceva de la cineva. Bani. De la pensionari, de la actori, de la profesori. Regimul nu a reformat sistemul pensiilor ci a încăierat toate categoriile de pensionari. Noi nu am avut o reformă a muncii ci am fost managerizaţi în stil brutal de politicieni brutali şi primitivi în concepţie.
Această “gândire” politică este dublată de intoleranţă şi de cultul liderului.
În mod normal, după ce aberaţiile guvernamentale de anul trecut au fost sancţionate prin greve ample, orice om cu scaun la cap s-ar arăta prudent. Ei bine, nu! Deşi Codul Muncii ar trebui discutat cu toate partidele, cu sindicatele şi adoptat cu mult calm, ce se întâmplă acum în România?! Cum se decide pentru generaţii de oameni, din nou?
Cu parul, în agitaţie de stradă. Codul Muncii a fost contestat de sindicate. Aceşti oameni, indiferent dacă ies în stradă, dacă merg la negocieri la guvern nu sunt niciodată ascultaţi. În schimb ne vorbeşte neîncetat Boc despre ce vrea el şi despre ce mai vrea şeful lui de la Cotroceni. Ce vor ei? Multe…..Vor ca populaţia să nu îi deranjeze în timp ce iau măsuri “dure” contra ei, dar să se prezinte încolonat la referendumuri.
Vor să modifice Constituţia, din nou, una din cele mai hărţuite legi ale României. Boc, supranumit popular “pinguinul care aduce infernul, dar care se crede zmeu”, nu vorbeşte de job-uri, nu vorbeşte de egalitate de şanse în dreptul muncii….el nu are preocupări reale. Nu se ocupă de oameni…mici. Deşi a avut constant probleme la Curtea Constituţională, acum atacă direct legea fundamentală. A crede însă că populaţia este interesată de modificarea Constituţiei, acum, de Parlament unicameral – o obsesie nocivă a acestei puteri – este o prostie.
Nu există nimeni în România, organizaţii civice, simpli cetăţeni, sindicate, personalităţi publice care să spună că nu se mai poate fără revizuirea Constituţiei. Din contră, foarte mulţi spun că nu nu se mai poate cu Boc.
Deci, avem de-a face în ce priveşte modificarea legilor importante cu politicieni cu predispoziţii obsesive – cum poţi să nu ieşi din această idee fixă, a schimbării legii fundamentale o dată cu fiecare schimbare de regim? În plus, se dovedesc capabili să modifice legi de asemenea anvergură cu sindicate în stradă şi cu un nivel de popularitate obscurat.
Cum e premierul, aşa şi preşedintele. Şeful statului este arondat exclusiv obsesiilor sale politice personale. Recent a recidivat cea a suspendării. Toţi trebuie să retrăim traumele politice ale acestui politician?!
În timp ce toţi se chinuie să supravieţuiască sub Boc, şeful statului îşi împărtăşeşte delirurile de politician sud –american pe la partid. S-a destăinuit politrucilor de acolo, care nu îi ies din cuvânt nu că nu doarme de grija poporului, ci că se teme de suspendare, dar e pregătit de nu ştiu ce bătălii…din nou…
Acuma, toate aceste chinuri colective s-ar putea încheia mult mai simplu, fără cheltuială, scandal, şi bătălii. Prin demisia celor doi. Cinci minute mici pentru ei, dar mari pentru popor. De ce să retrăim toţi suspendarea, isteria taberelor care căutau vrăjitoare antiprezidenţiale şi arătau cu degetul pe “duşmanii” tovărăşului preşedinte, când putem sări direct la concluzie: la demisie….
Şeful statului a promis că demisionează în cazul în care este suspendat de Parlament. În cinci minute. Cât valorează cuvântul unui preşedinte?
Nu valorează. Costă. Nerespectarea unei promisiuni ne-a costat pe toţi : regimul Boc, sărăcie, isterie publică, scandaluri, mitinguri, greve. Timp pierdut.
În definitiv, demisiile pot rezolva situaţii complicate anormal. Cinci minute de conştiinţă politică ne pot aduce pe toţi la baza politicii. Democraţia. Acolo unde nu contează că doi oameni vorbesc împotriva a 20 de milioane ci invers.