Menu
in

„CO-MANDA” de la Buget

Marius Dobrescu

Victor Ponta recidivează. În sensul bun la prima vedere promovând tineri politicieni în posturi cheie. Din păcate, nu și de această dată, când bugetul țării intră pe mâna unui politruc.

Și spun acest lucru deoarece promovarea deputatului Claudiu Manda (foto) în postul de Ministru al Bugetului aruncă „pe apele învolburate ale Gilortului” criteriul competenței și face loc miștocărelii din politică.

Domnul Manda are un CV „impresionant”. A absolvit Secția de Contabilitate și Informatică de Gestiune a Facultății de Științe Economice din Craiova. Potrivit site-ului personal, în anul 1999 a devenit „cel mai tânăr expert contabil atestat din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România”. Zece ani mai târziu devine doctorand în management al prestigioasei Universități de Stat Valahia din Târgoviște. Aceste „performanțe” îl recomandă pentru cel mult o funcție de execuție în cadrul aparatul fiscal al statului român.

La polul opus, domnul Manda excelează la capitolul competenţe politice: se află la cel de al treilea mandat consecutiv de deputat, este vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, iar din aprilie 2013 păstoreşte organizația PSD Dolj, una dintre cele mai puternice filiale ale partidului. Pedigree-ul politic este garantat de chiar de naşul lui, nimeni altul decât Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Și atunci de ce să nu aibă omul drum liber către echipa guvernamentală a lui Victor Ponta? Păi chiar așa. De ce nu? Pentru că a venit „CO-MANDA” de la partid. Pentru că vin alegerile? Cert este că Victor Ponta a ales un „veritabil” Ministru al Bugetului, produs sută la sută al sistemului de învățâmânt românesc. Sîc, Harvard!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version