Oana Iuraşcu
Cum este posibil să citeşti zi de zi că responsabili politici români şi internaţionali ştiu foarte bine natura deciziilor luate în ultimii doi ani de guvernul Boc-Băsescu şi totuşi tolerează această lentă deteriorare generală fără nici o reacţie?
5 milioane de pensionari şi 4 milioane de angajaţi. Nu trebuie să ştii prea multă economie ca să îţi dai seama că nu ai cum creşte economic dacă nu stimulezi contracte de muncă flexibile, part – time, dacă nu permiţi şi celor vârstnici să lucreze. Or, toate măsurile guvernului din ultimii doi ani, au mers către restrângerea ariilor de muncă, a meseriilor, către tăierea pensiilor. În plus, s-a mărit fiscalitatea. Cu alte cuvinte, au fost împovăraţi cei care lucrează şi susţin pensionarii.
Au fost măsuri „draconice”, neobişnuite în „sălbăticie” în toată Europa, a spus fostul preşedinte Ion Iliescu, cineva care sigur a văzut lucruri teribile până acum. În plus, în opinia sa, adevăratul premier este cel care se recomandă şi preşedinte. Nici nu merită să mai vorbim despre Constituţie… Acum, avem în dezbatere un cod al muncii în care interesele angajatorului sunt favorizate în detrimentul celorlalţi (conform acestuia, fără nici o obligaţie, angajatorul te poate da afară), contestat de sindicate. Avem lideri sindicali care acuză presiuni din partea puterii prin controale DNA. Care va să zică Boc a inaugurat în România lupta împotriva sindicatelor, lupta mascată, prin controale DNA…
Mircea Geoană a calificat această tendinţă politică a tandemului Boc- Băsescu ultra – neoliberală şi a numit-o ca fiind foarte periculoasă. Suntem într-un nou experiment politic radical periculos? De ce? Încă oamenii ăştia au aerul eternităţii infernului politic pe care-l pun la cale. Aflăm de la europarlamentarul Cristian Preda că suntem alocaţi bunului plac al preşedintelui – premier până în 2014.
Este clar că acest regim adoptă mijloace de intimidare făţişe pentru a proteja programele liberale pe baza cărora funcţionează. Parcă am avea de-a face cu „Ceauşescu redivivus”. Numai că acum e de dreapta. Ceauşescu neo – liberal. Surd, orb, mut, convins că poporul s-a născut ca să-l care în spate, regimul crede ca şi Ceauşescu în impunitatea absolută. Această impertinenţă istorică de a arunca în sărăcie o naţiune – le-a mai rămas raţionalizarea uleiului şi zahărului – şi de a vorbi de reforme radicale la televizor, de a numi răul bine. O diferenţă în plus faţă de comunişti este liberalizarea ameninţării… Până şi şeful PSD Victor Ponta primeşte atenţionări în acest regim să aibă grijă ce vorbeşte…
Cu îndeplinirea obiectivelor cincinale însă guvernanţii nu stau la fel de bine ca foştii… În ce priveşte aderarea la zona Schengen, ambasada Olandei a arătat că obiecţiile în privinţa noastră vizează carenţe politice şi administrative.
Codurile de procedură au fost asumate prin angajarea răspunderii guvernului, în urmă cu doi ani. Străinii ne spun că trebuia să fie implementate demult şi că avem nevoie de resurse umane şi de bani ca să fim funcţionali pentru Schengen – ceea ce contravine măsurilor luate de Boc, care-a operat în deschiderea mandatului pe funcţionari. Erau prea mulţi şi împovărau bugetul degeaba, ca şi pensionarii, ca şi profesorii. Apoi, Olanda a precizat că avem nevoie de separarea puterilor executivă şi judecătorească, o obiecţie care vizează funcţionarea statului de drept. Parcă ne-am întors în timp, la perioada în care România era monitorizată în perioada pre-aderării la UE.
Acest neo- liberalism nu are performanţe decât în reeditarea unor apucături dictatoriale. Economic nu dovedeşte. Iată că din punct de vedere politic nu ajunge la standarde europene, iar populaţia României nu este de acord cu regimul, în procent de 90 %.
Rezultatele macro ale regimului sunt aşa cum sunt. Politica de cadre însă dă clasă şcolii Suzanei Gâdea… Buldogii încrezători pe care puterea îi aruncă pe la televizoare, alde Udrea şi Vass… Dreapta a născut monştri în România: femeia politică buldog. Nu are habar de nimic, dar îl laudă pe Zeus de la Cotroceni, dă părul pe spate şi debitează imbecilităţi, cum că şeful Opoziţiei e „obsedat” de dumneai sau că fuge de la guvernul Boc, acasă, să alăpteze… Aceste cucoane nu au nici o legătură cu politica românească ci probabil practică un nou tip de reţetă, a femeii de succes neoliberale: ţăţica de încredere, cu soţ cu buget mare acasă, care spune prostii, bârfeşte, dar e altminteri apucată. Sub nici o formă nu trebuie să te aştepţi la lucruri raţionale de la aşa ceva.
Femeia buldog, altfel rujată sau mămoasă, după caz, vorbeşte senin de omorârea câinilor… Madam Udrea crede că din ipocrizie nu recunoaştem că avem câini vagabonzi şi adică din ipocrizie nu ne repezim să-i lichidăm ca patronul ei politic de la Cotroceni. Asta nu este altceva decât slobozirea unor monştri la etajele superioare de putere… Cum sunt câinii, aşa şi oamenii pentru ei… Numai din „ipocrizie” nu ne ciuruie definitiv, cum de altfel ni s-a comunicat în 6 decembrie, la realegerea celui mai iubit fiu al poporului.
Cum am ajuns să fim conduşi de asemenea cataclisme şi ce ne opreşte să scăpăm de ei? Orice problemă are o soluţie… „Eu cred că suntem un popor vegetal/Cine-a văzut vreodată/Un copac revoltându-se?”, scria Ana Blandiana înainte de 1989. Soluţiile vin când nu te aştepţi, dar nu se ştie cum, poeţii le aud primii. Deşi sunt atât de fragili, numai poeţii în timp, rezistă. Iată, 20 de ani au făcut aceste versuri mai puternice decât orice ideologie…